… Joaca e pentru copii / Prilej de bucurii.

Sursa foto: www.pixabay.com

Dacă ați recunoscut versurile înseamnă că aveți vârsta apropiată de a mea. Cred că Marius Țeicu cânta asta.

Mie imi plăcea foarte mult această melodie pe atunci. Azi, o aud pe fundal când mă cheamă fiică-mea să mă joc cu ea. Doar că în acele momente nu îmi mai place chiar atât de mult.

Recunosc că fac parte din acea categorie de mame căreia joaca timp de ore în șir și statul la cheremul copilului i se pare dificil de dus. Îmi place in primele 2-3 minute, mă amuză și mă bucur să observ cum se dezvoltă copilul meu. Dar când începe să sară de la o jucărie la alta sau, din contră, când rămâne concentrată câte 30 de minute pe una din ele în procesul ei de descoperire fără să îmi dea voie să fac altceva decât să o urmăresc, încep să mă plictisesc.

Le admir pe mamele care pot intra 100% în lumea copiilor prin joc, dar eu am nevoie de efort și multă conștiență ca să pot face acest lucru.

Tocmai de aceea am tot citit și am tot căutat să înțeleg etapele de dezvoltare ale copiilor și care este puterea lor de concentrare în funcție de vârstă, dar și tipuri de activități pentru a o sprijini în dezvoltarea ei.

Despre puterea de concentrare a copiilor și despre soluțiile adoptate de mine am scris deja în Magia celor 10 minute și în Tehnica pomodoro și mămicia .

În ceea ce privește ideile de jocuri și activități căutam mereu pe internet și aplicam tot ceea ce ni se potrivea. Au fost însă, două elemente care m-au ajutat fundamental:

1. Am găsit un site unde i-am făcut fiică-mii un test al dezvoltării în funcție de vârsta pe care o avea. Acest test m-a ajutat să nu îmi mai fac griji dacă copilul meu se dezvoltă bine sau nu, și să înțeleg etapele prin care trece. În funcție de vârsta ei, întrebările din test îmi dădeau și idei de activități în care sa o antrenez.

2. Apoi am găsit o aplicație care mi-a ușurat munca și mai mult. De pe Google play se poate descărca aplicația Vroom (cea cu sigla formata din două cercuri portocalii alăturate, unul mai mare și unul mai mic).

Înregistrezi vârsta copilului (pot fi trecuți mai mulți odată) și apoi, zilnic primești notificări sau poți intra doar când ai nevoie. Găsești jocuri și activități adecvate varstei copilului și momentului din zi în care te afli.

De exemplu ai idei de jocuri pe care le poți face pe parcursul unei zile, când sunteti la masă, când strângeti rufele uscate, când mergeți în parc, în călătorie sau sau chiar la baia de seară.

Este aplicația perfectă pentru că ideile de activități sunt adecvate vârstei și etapelor de dezvoltare ale copilului, sunt foarte diverse și nu intervine plictiseala. Sunt și foarte antrenante, iar fiică-mea chiar le apreciază.

Menționez că, de foarte multe ori, observând-o cu atenție, practic mi-a cerut ea anumite stiluri de joacă și activități. Aceste două ajutoare le-am folosit doar când eram în pana de idei.

Și uite așa îi dau copilului senzația că sunt o mamă cu o mulțime de idei, mereu de actualitate și foarte distractivă. Dar este un truc nevinovat, iar copilul este fericit și se dezvoltă frumos.

Voi ce idei aveți?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.