Timp de citire: 4 minute

1Sunt mama unui copil de mai bine de doi ani şi jumătate. Am ales să stau cu ea acasă după ce am încercat, atunci când ea avea 5 luni, să mă întorc la lucru. Am eşuat lamentabil şi am realizat că îmi este imposibil să mă concentrez la munca mea, știind că am un suflet dependent de mine aproape în totalitate care mă așteaptă acasă. Atunci am făcut alegerea de a fi mamă full-time până o voi duce la grădiniţă. Şi, trebuie să vă spun că nu mi-a fost chiar atât de uşor. Îmi era greu când trebuia să mă joc, să hrănesc un copil, să alerg prin casă, să ies pe afară, să ridic şi să smotocesc 10 kg de fiinţă iubită, indiferent dacă aveam chef sau nu sau dacă îmi era rău/somn/foame sau nu. Mi-a fost greu când, ieşită brusc dintr-un colectiv vesel şi numeros, rupând brusc contactul cu lume multă, clienţi, colegi, am intrat în rutina de a sta zile întregi doar cu un copil cu care nu puteam comunica la fel ca şi un adult. Îmi era greu atunci când singurele mele reuşite erau să fac mai multe lucruri într-o singură zi: să fac o ciorbă, să întind două masini de rufe şi să şi distrez ghemotocul suficient cât să doarmă două ore jumătate fără să se trezească. Dar mi-a fost infinit mai uşor decât în situaţia în care ar fi trebuit să îmi povestească mama cum a făcut fie-mea primii paşi, cum a zis primul ei cuvânt: tata, cum a construit primul turn de lego sau cum a avut prima ei discuţie cu păpuşile. Am ales varianta (poate şi uşor egoistă) să fiu martora pe viu a eforturilor, revelaţiilor, piedicilor şi apoi a realizărilor copilului meu, şi să fiu eu cea care primeşte prima ei îmbrăţişare, primul zâmbet sau prima destăinuire. Şi nu regret asta nici o secundă.

Şi cu toate astea, îmi era uneori greu să fac totul singură (şi casă, şi gătit, şi copil, şi păstrat soţ curat şi fericit), așa că tot timpul căutam metode de creştere a eficienţei mele. Ca liber întreprinzător ştiam ce să fac, cum să mă autoanalizez, cum să mă autoevaluez ca să pot să îmi cresc eficienţa pe anumite direcţii, chiar şi atunci când aveam mai multe sarcini de făcut. Doar că, într-adevăr, nu ştii ce înseamnă multitaskingul şi lucrul sub presiune până nu devii mamă. Nu mai puteam face nici o analiză, nici o planificare, nici o predicţie. Când credeam că fie-mea şi-a făcut un program, trecea într-o altă etapă a dezvoltării ei şi se schimba totul. Am citit tot ce am prins despre organizare, istorii ale altor mame, unele poate chiar cu 2-3 copii, şi am început să testez metode: Fly Lady, Marie Kondo, liste de activităţi, meniuri săptămânale, împărţirea casei pe zone, rutine zilnice, copil scos afară de două ori pe zi, copil scos afară o dată pe zi, … , nici eu nu mai ştiu ce nu am încercat. Cu toate astea mă simțeam ca pe un câmp de luptă. Simțeam că nu reușesc să fiu şi ordonată, să fiu şi prezentă 100% cu copilul meu şi să mă ocup şi de mine şi de pasiunile mele. Şi chiar nu reușeam să fac toate acele lucruri, pentru că nici nu este omeneşte posibil așa ceva. Eu doar ceream de la mine ceva irealizabil. Cel mai greu îmi era să mă joc. Nu ştiu de ce aveam eu această problemă, dar mă plictiseam imediat, mi se păreau interminabile săriturile ei în pat cu mine de mână, sau alinierea animăluțelor din fermă de câteva ori, sau alergatul în cerc prin casă. Am intrat într-un echilibru în momentul în care m-am relaxat şi mi-am spus că asta e, nu am cum să fiu perfectă, deocamdată timpul nu îmi aparţine mie ci fie-mii, așa că nu am decât să merg cu valul şi să savurez momentele. Salvarea mea a venit atunci când am descoperit magia celor 10 minute. Am citit undeva că, atunci când ai un copil mic, nu pretinde că te poţi concentra la ceva mai mult de 10 minute, nici măcar la joaca cu copilul. Deşi mi se părea extrem de scurt timpul pentru a termina orice sarcină aş fi avut de făcut, m-am gândit să încerc, pentru că mi se părea că totuși 10 minute mă pot concentra 100% la orice. Am pus telefonul să sune după 10 minute şi … ppuuff! Magia s-a petrecut! Am reuşit să fac o grămadă de lucruri: să spăl o chiuvetă de vase, să curăţ legumele şi să le arunc în multicooker, să aspir într-o cameră, să citesc un articol de parenting pe un blog, să notez câteva idei sau să mă documentez pentru un articol pe care urma să îl scriu eu pe blog, să citesc câteva pagini dintr-o carte, şi, cel mai important, să fiu prezentă 100% la joaca copilului meu.

Ei da, am pus telefonul să sune şi atunci când m-am jucat cu fie-mea şi am fost uimită să constat că nu avea ea răbdare să se joace cu mine atât de mult timp. Dintr-o dată nu m-am mai plictisit, pentru că, nu-i așa, 10 minute nu e mult. Un copil mic nici nu se poate concentra mai mult de 10 minute la ceva, așa că nici nu apuca telefonul să sune că ea se ducea singură şi se juca cu altceva, așa că eu resetam iar alarma după alte 10 minute şi eram liberă să savurez puţin timp cu mine. Astfel, cu bateriile încărcate, mă puteam concentra din nou la fie-mea, care deja trăgea de mine să colorăm.

Eşti mamă de copil mic? Nici o problemă, relaxează-te! Ai 10 minute întregi la dispoziţie!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.