Timp de citire: 3 minute

Când eşti mamă pentru prima oară, îţi descoperi slăbiciuni pe care nu credeai că le ai, se amplifică trăsături pe care credeai că le controlezi cu succes, dar ai şi şansa să dezvolţi abilităţi de care nu te credeai în stare, sau de care nici măcar nu ştiai că ai nevoie. Una din provocările majore este să duci la bun sfârşit un lucru pe care l-ai început. De obicei, te apuci să faci o tocăniţă la 9.00 şi te trezeşti că nu e gata nici la 12.00, pentru că … copil care te întrerupe cu diverse nevoi urgente şi de neamânat. Este greu să faci ceva într-un astfel de mediu. De fapt nu poţi să te concentrezi la nimic. Uneori renunţi chiar şi să începi anumite lucruri, pentru că te gândeşti că oricum vei fi întreruptă şi nu o să termini treaba respectivă. Şi uite așa se adună task-uri restante care te stresează şi mai tare. Te joci cu copilul şi te gândeşti că nu aveți ce mânca la prânz/nu ai cumpărat pâine/nu i-ai răspuns încă nu ştiu cărui client/rufele stau de 5 ore în maşina de spălat şi nu ai apucat să le întinzi/etc. Copilul simte că nu eşti atent la el şi devine din ce în ce mai irascibil ca să îţi capteze întreaga atenţie. Tu te enervezi. Eşti frustrată. Uite, nici treabă nu faci şi nici cu copilul nu îţi iese cum ţi-ai dori. Uf! Şi te-ai şi plictisit să te joci atât. Nimic din ceea ce ştiai tu despre organizare şi eficienţă nu mai poţi aplica. Uneori te îndoieşti chiar că poţi să fii o mamă bună. Dar, cumva, reuşeşti într-un final să te aduni şi să te adaptezi la noua postură, şi afli chiar metode noi care te pot ajuta. Am scris aici cum am reuşit eu să mă folosesc de o perioadă de doar 10 minute pentru a face o mulţime de lucruri, pur şi simplu setîndu-mă că doar atât am la dispoziţie.

Am aplicat această metodă cu succes o perioadă. Numai că, de vreo două luni, după pragul de doi ani şi jumătate depăşit de fie-mea, am început să observ că cele 10 min nu mai erau suficiente. Puneam eu ceasul să sune, dar când expira timpul nu puteam să mă ridic de lângă jucării, pentru că fie-mea nu terminase de conectat cu maică-sa. Of! Găsisem şi eu o metodă bună şi deja lucrurile se schimbă! Doar că, de data asta eram experimentată şi am reacţionat mult mai bine la schimbare. Nu am mai intrat în panică, ci am înteles repede că fie-mea intră într-o nouă etapă, că timpul ei de concentrare a crescut şi că acesta este un lucru bun şi nu un motiv de frustrare. Şi, uite așa, mi-am amintit de tehnica Pomodoro. Această tehnică a fost dezvoltată de un student italian care, pentru a-şi înbunătăţi performanţele academice, a decis să îşi împartă timpul de învăţare în perioade de 25 minute, cu 5 minute pauză. A folosit pentru asta, un cronometru de bucătărie în formă de roşie. De aici şi numele tehnicii. Ideea este să te concentrezi maxim cele 25 minute şi, după aceea să iei o pauză.

Observând că fie-mii i-a crescut perioada de concentrare, m-am gândit să cresc şi eu perioada de prezenţă 100% în joaca cu ea, aplicând această tehnică. După cum vă aşteptaţi, a fost un succes. Am pus ceasul să sune după 25 minute şi, din nou, ea s-a plictisit de mine înainte de a suna. Victorieee! Partea şi mai interesantă este că, acum şi pauza mea a crescut. Dacă își găseşte ceva de joacă, nu îi stric zenul. Îmi iau şi eu telefonul şi „TO DO LIST-ul” şi mă apuc de treabă. Acum să vezi eficienţă!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.