Ce ziceți? Sunteți de acord cu această zicală? Sigur! De obicei (mai rar) este folosită în situații în care vrei să subliniezi că un lucru bun nu se face cu jumătăți de măsură. Mai sunt și situațiile (cele mai dese, dealtfel) în care vrei să îi reproșezi cuiva faptul că ceea ce face sau oferă nu este suficient în raport cu așteptările tale sau cu amploarea unui fenomen.

Cu toții am primit sau am oferit această frază drept replică în diverse situații. Din păcate prea mult li se spune această frază copiilor. Prea des îi facem să simtă că greșelile lor sunt niște mici catastrofe, iar lucrurile bune sunt doar ocazionale şi nu îndeajuns de dese. Cert este că pleacă dintr-o profundă percepţie a insuficienței.

Să ştiţi că eu nu sunt de acord. Eu cred cu tărie că o primă faptă bună, chiar dacă se iţeşte printre o mulţime de altele rele, înseamnă potenţial şi existenţa unei surse pentru altele, poate şi mai bune. Cred cu tărie în necesitatea unei înşiruiri de greşeli până la găsirea căii corecte. Sunt convinsă de puterea masei critice de oameni buni care pot influenţa în bine tot ce se întâmplă în jurul lor, chiar dacă se află înconjuraţi de o hoardă de delincvenţi. Înţeleg şi cred logica schimbării întregului sistem dacă un singur element începe să se învârtă în sens opus (încercaţi să faceţi o singură modificare unei biciclete normale: puneți-i lanțul în formă de 8 şi apoi încercaţi să mergeți cu ea tot înainte). Ştiu că dacă eu voi selecta gunoiul pe categorii şi voi persevera, va începe să facă la fel şi un alt vecin care mă tot vede cărând cartoane şi plastice prin faţa blocului, şi apoi un altul, si un altul, până când, cei care nu vor arunca gunoiul selectiv se vor ruşina sau pur şi simplu se vor simţi excluşi dint-un grup deja numeros şi vor adopta şi ei noul obicei. Ştiu că dacă eu, în grupul din care fac parte, voi fi optimistă şi nu voi participa niciodată la bârfe şi comentarii negative, şi voi fi consecventă în asta, ceilalți vor începe şi ei uşor-uşor să își schimbe percepţia, sau vor pleca din grup.

Sunt convinsă că dacă într-o mare de zăpadă, toţi lăstarii de flori vor sta acolo pitiţi şi vor spune: „Aş ieşi, dar nu mai e nici o floare ieşită. Nu pot avea nici o influenţă eu singură. Nu pot aduce singură o primăvară întreagă.”, vom trăi într-o iarnă eternă.

Deci da, eu ştiu că primăvară se face încă de la prima floare care are curajul să iasă de sub zăpadă. În acest spirit doresc să îmi cresc copilul.