Timp de citire: 2 minute

Doamne, ce greu îmi este să aplic tehnicile moderne de mămicie! Doamne, ce greu îmi este să îmi controlez vorbele, atitudinea şi acțiunile în faţa fiicei mele! Parcă aş avea un pilot automat în creier, şi, atunci când fie-mea îmi testează câte o limită sau când pur şi simplu se comportă conform vârstei ei, îmi vin imediat în minte replici sau reacţii pe care le-am auzit şi eu în copilărie. Şi acest pilot automat are o capacitate proprie de a se reactiva, chiar dacă eu fac eforturi să îl decuplez şi să fiu foarte prezentă în interacțiunea cu copilul meu de 2 ani și jumătate. Au fost multe momente în care acest pilot a fost mai rapid decât intențiile mele. Au fost multe momentele în care poate că mi-am lăsat fricile să vorbească, sau am descurajat-o pe fiică-mea în timpul explorărilor ei, deşi una dintre cele mai mari dorinţe ale mele pentru ea este să o sprijin să ajungă un copil independent şi cu o puternică stimă de sine.

Dar au fost mult mai multe momentele în care am reuşit să mă controlez, am reuşit să nu îi spun prea multe NU-uri şi să nu o opresc prea mult de la explorările ei. Şi sunt așa de încântată că încep să văd rezultatele acestui efort al meu.

De nenumărate ori, în încercarea de a face lucruri peste puterile ei, am fost nevoită să îmi exploatez la maxim creativitatea și să nu îi spun: „Tu nu poți că ești prea mică. ” sau „E pentru copii mari.” sau „E prea înalt pentru tine” , sau „Tu nu ajungi ” , etc. Mereu i-am spus variațiuni de „O să poți după ce vei exersa de mai multe ori… după ce vei mai crește puțin în înălțime… ” etc. Și am avut mereu grijă să îi atrag atenția asupra lucrurilor pe care nu le putea face în trecut, iar acum le face: „Ia uite ce ai crescut! Acum ajungi până la balustradă să te ții când urci scara.” – de exemplu.

Descriam aici una din situațiile în care a avut o reacție surprinzătoare. La fel s-a întâmplat și într-una din zilele trecute când, într-un moment de neatenție din partea mea, mi-a luat telefonul și a intrat imediat într-un joculeț simplu pe care îl am eu instalat pentru momente în care vreau să îmi relaxez creierul. Este un joculeț de tip jewel quest, cu niște biluțe colorate care dispar după ce alături 3 de același fel. Mă văzuse pe mine jucandu-mă de câteva ori, așa că a prins cum se intră dar nu înțelesese și cum se joacă. A stat câteva minute și s-a chinuit, iar la un moment dat, văzând că nu reușește, a venit și mi-a înapoiat telefonul spunându-mi: „Mai tebuie tă mă antenez.”

Ei? Nu-i așa că merită efortul?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.