Anul trecut a fost foarte mult despre pandemie.

Dar, de fapt, a fost despre forțarea limitelor. A fost despre autocunoaștere și despre înfruntarea propriilor demoni. A fost despre autodepășire cu pistolul la tâmplă. 

Mie îmi place să spun că anul acesta am fost cu toții puși la zid, așa că am învățat să facem parkour. Poate nu toți. Poate unii s-au ghemuit la baza zidului și s-au prefăcut că nu există. Apoi s-au războit cu cei care se chinuiau să învețe să îl sară. Au încercat chiar să îi convingă și pe ei că nu este niciun zid de escaladat.

 

Sursă foto: pixabay.com

 

În fapt, totul a fost anul trecut despre frică. Și știm cum reacționăm la frică: luptă, fugi sau îngheață. Și, dacă ne uităm în jur, putem foarte ușor să indentificăm aceste 3 categorii, de la persoanele publice și până la copilul din noi. 

Dar a fost și despre adaptare. Unii s-au repliat rapid, alții încă stau ghemuiți acolo la baza zidului. Sunt paralizați de frică, și mușcă, încolțiți, orice mână se îndreaptă spre ei.

Provocările

În ceea ce mă privește, îmi propusesem la începutul anului să obțin echilibru. Iar Universul, ca într-o ironie extremă, mi-a aruncat haos și mi-a zis: ”Poftim! Obține-ți echilibrul în asta! Să vedem cum te descurci.”

Adevărul este că m-am descurcat și nu m-am descurcat, în același timp. Am făcut niște eforturi supra-omenești (aș zice eu) să ne păstrăm cu toții mințile acasă și să asigur copilului un soi de normalitate în mijlocul distopiei trăite. M-am străduit să îi fiu alături soțului în strădaniile lui, dar să mă ocup și de visul meu de a scrie. A trebuit să fiu mult mai mult gospodină dar să îmi îndeplinesc bine și sarcinile la job.

Apoi am trecut de la mamă de copil de grădiniță la mamă de copil de școală, cu toate provocările aferente. Și, peste toate astea, am mai pus și o glazură țesută din tendința mea spre perfecțiune.

Și, spre sfârșitul anului, corpul meu a decis că trebuie să mă pună la punct și să mă oblige cu adevărat să îmi capăt echilibrul pe care l-am urmărit tot anul, cu încrâncenare. Dar încrâncenarea nu are nicio legătură cu echilibrul. Am somatizat, deci, toate trările extreme avute, și mi-a apărut… ceva… nu știu ce este, pentru că boală nu pot să o numesc. Până acum investigațiile făcute nu indică nicio afecțiune fizică.

Eu știu că totul pornește de la cap așa că îmi continui conștiincioasă investigațiile și merg din medic în medic, dar lucrez, în paralel, la obținerea relaxării, a acceptării lucrurilor indiferent cum vin și rezolvarea lor una câte una.

Dacă este să revin la metafora de la începutul articolului, eu am încercat, ca foarte mulți alții anul ăsta, să fac parkour, doar că am căzut de foarte multe ori în cap și m-a luat amețeala.

 

Sursă foto: pixabay.com

 

Realizări

Totuși, uitându-mă în urmă, am observat că mi-am realizat o foarte mare parte din visul meu. Dacă pe blog am scris extrem de puțin anul acesta, totuși am scris cea mai multă ficțiune de până acum și mi-am început drumul către scriitorul publicat care îmi doresc să fiu.

În martie am scris prima poveste pentru copii. În septembrie mi-a apărut prima povestire pe storycraft.ro. Anul ăsta am intrat într-o comunitate care îmi oferă contextul pentru a rămâne conectată la visul meu și a nu mă pierde pe drum. Și am început să scriu primul meu roman. Yuhuu!

Am mai avut o mulțime de alte mici victorii, atât în rolul de mamă (care de fapt sunt niște victorii imense), în rolul de soție și chiar și la job. Nu le enumăr ca să nu vă plictisesc.

Ce îmi propun pe 2021? Să nu mai uit de mine. Dacă eu voi fi bine, toți din jur vor fi bine. Nu spun asta din aroganță ci din experiența pe care orice mamă o știe foarte bine.

Și acum, topul articolelor pe anul trecut:

Rămâne în top pe locul 3 Cum a fost înțărcarea blândă la noi . Deși, recitind acel articol, mi se pare că s-a întâmplat într-o viață anterioară, se pare că el încă atrage cititori și asta mă bucură.

Pe locul 2 întră triumfal o realizare importantă pe anul acesta. Se pare că Prima mea poveste pentru copii a plăcut multora de a ajuns în top. Yey!

Și ce putea fi pe primul loc într-un an în care oamenii au fost închiși în case? Un articol despre călătorii, desigur. Mai exact despre o călătorie într-un loc retras. Dulce şi amar la Pensiunea „Curtea dintre vii” – Ostrov a fost articolul cel mai citit anul acesta de pe blog. Asta arată interesul nostru către destinații mai puțin explorate.

Anul acesta va continua să fie frământat. Poate că va fi mai intens decât anul trecut, pentru că mulți sunt la capătul puterilor. Dar eu vă invit să rămâneți pe aproape pentru că lumea cuvintelor a fost întotdeauna un refugiu sigur și vindecător pentru sufletul nostru. 

Vă doresc un an 2021 cât mai blând cu voi și cât mai aproape de ceea vă  doriți!

 

Sursă foto: unsplash.com

 

Text scris de: Lordedana Nan

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.