Înainte de a fi băieți sau fete, ei sunt COPII. Au nevoie de jucării, de activități, de libertate de explorare și de manifestare.

Sursă foto:
stockfreeimages.com

Un băiat și un cărucior de păpuși?!?!

În parc, un băiețel este atras de căruciorul de jucărie al fiică-mii. Este fascinat!! Imediat intervine tatăl. Îl ia de lângă cărucior, pe motiv că el e băiat și aceea este jucărie de fetițe. Mi s-a rupt sufletul când i-am văzut privirea copilului. Era atât de dezamăgit și de trist!

I-am explicat tăticului respectiv: ”Nu este o jucărie de fetițe. Este o jucărie cu roți. Orice băiat este atras de un obiect cu roți. Ca și orice fetiță dealtfel.” Dar nu a fost chip să îl fac să vadă altfel situația. De fiecare dată îl lua de lângă căruciorul fiică-mii, neclintit în ideile lui.


Sursă foto:
stockfreeimages.com

Un camion în mâna unei fetițe?!?!

Fiică-mea ține în brațe, fericită, un camion de armată. Are 4 ani și jumătate. Făcusem cumpărături pentru garderoba de toamnă și iși dorise și o jucărie. După ce luase din raft un unicorn mov, o păpusă Barbie, un fier de călcat de jucărie și acest camion, a decis că poate crea mult mai multe jocuri cu jucăria din urmă.

Urcăm în lift, împreună cu vecina. Și începem un dialog ciudat (pentru vecina mea) și agasant (pentru mine):

-Ai cumpărat camionul pentru ziua unui coleg? zice ea.

-Nu, îi răspunde fiică-mea mândră. E pentru mine.

-Cum să fie pentru tine? se miră vecina. Păi ce, tu ești băiat?

Fiică-mea dă din cap că nu, nu e băiat. Dar nici nu știe să îi răspundă altceva, pentru că nu cunoaște noțiunea de jucării diferite pentru fete și băieți. Eu aleg să nu intervin. Doar observ. Și tac.

Vecina se uită la mine cu neîncredere:

-Nu l-ați cumpărat pentru ea. E pentru la grădiniță, nu-i așa?

-Ba nu, e chiar pentru ea. Așa cum v-a spus, îi răspund eu firesc.

Vecina, care nici măcar nu este foarte în vârstă, să tot aibă vreo 50 de ani, se foiește și nu știe ce să mai zică. Nu are cu cine să se certe pentru că noi două o ignorăm, dar nici nu poate integra în mintea ei ideea că eu i-am luat fetiței mele un camion, care mai e și de armată pe deasupra. Și nu înțelege de ce mi se pare normal acest lucru.

Noroc că am ajuns la etajul nostru și am coborât din lift, că până la urmă se sufoca de indignare în fața indiferenței noastre la regulile acelea ”sănătoase” de pe vremuri.


Sursă foto:
stockfreeimages.com

Acum stau și mă gândesc: oare chiar nu putem privi jucăriile așa cum sunt ele? Adică JUCĂRII și atât. Ele ajută la dezvoltarea abilităților motrice, sociale, sau cognitive. Ele sunt creativitate, terapie sau distracție. Ne alungă plictiseala și ne însoțesc până în viața de adult, căpătând, atunci, doar forme mai elaborate. Nu e păcat să le limităm copiilor aceste pârghii de dezvoltare doar pentru că avem noi prejudecăți?

Articol scris de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.