Timp de citire: 4 minute

Vă amintiţi acele vremuri când, dacă voiam să vorbim ceva cu un prieten / o rudă / o cunoştinţă trebuia să mergem la ei acasă pentru asta? Da, erau vremuri extraordinare, în care apropierea era alta, relațiile se construiau în alt mod, iar satisfacţiile erau diferite. Ne strângeam mai mulţi prieteni sau vecini şi povesteam. Ne împărtășeam dificultățile şi reușitele, ceream sau ofeream sfaturi, şi, uneori (asta e) îi bârfeam pe alţii, fascinaţi sau invidioşi pentru faptele, eșecurile sau victoriile lor.

Dar mie vremurile de azi mi se par mult mai interesante. Mie îmi place această eră a smartphone-urilor care îţi permit accesul la orice informaţie ai nevoie, oricând s-ar întâmpla asta. Mie îmi place că pot să comunic cu un membru al familiei oricând şi oriunde, chiar şi daca nu este disponibil. Un simplu mesaj scris, şi am rezolvat problema.

Mie îmi place era Facebook, în care pot să ştiu în orice moment ce fac prietenii mei. Sunt foarte multe voci care susţin că este afectată relaţia călduroasă dintre oameni, mijlocită de apropiere. Se spune că totul devine rece şi distant. Îmi pre rău, dar eu chiar nu cred asta.

Da, probabil că generaţia de până în 20-25 de ani să păţească asta, din cauză că nu au cunoscut formele de socializare de dinainte. Dar eu, care am prins câţiva ani chiar şi fără telefon fix, consider totul o binecuvântare. Îmi amintesc şi azi o situaţie când i-a fost rău bunicului meu, iar verişoara mea era singură acasă cu el. Avea nevoie de ajutorul nostru şi, deşi ea avea telefon, noi nu aveam. A trebuit să apeleze la o prietenă, care a venit împreună cu mama ei până la noi acasă, la ora 22.00, ca să ne anunţe. Iar mama a plecat într-acolo, în puterea nopţii, pe jos (căci pe vremea lui Creauşescu nici taxiuri nu prea erau la noi în oraş).

Așa ceva pare azi desprins din vremuri medievale, deşi se întâmpla cu doar vreo 30 ani în urmă. E clar că o rapiditate în comunicare are doar beneficii. Dar cum rămâne cu socializarea? Eu cred că putem păstra un echilibru dacă avem puţină grijă.

Eu, de exemplu, pe Facebook nu am acceptat decât cererile de prietenie ale persoanelor cunoscute. Poate sunt câteva persoane pe care nu le-am cunoscut personal, dar fie sunt colegi din alte oraşe pe care nu am apucat să îi întâlnesc încă, sau bloggeri pe care îi citesc de ceva timp şi nu am avut încă onoarea să îi cunosc şi personal. În rest, sunt doar cunoscuţi. Este adevărat că nu vorbesc la telefon sau nu mă întâlnesc periodic cu mulţi dintre ei. Dar nu aş fi făcut-o oricum. Cu prietenii apropiaţi şi cu familia am aceleași obiceiuri de socializare şi petrecere a timpului cum aş fi avut şi în absenţa Facebook-ului.

Mai există însă, o categorie de oameni cu care Facebook-ul m-a ajutat. Sunt oameni dragi, cu care am relaţionat foarte bine, dar distanţa s-a interpus între noi fără să ne dorim asta. Pe ei îi văd zilnic pe Facebook şi mă bucur de întâmplările fericite din viaţa lor, empatizez cu ei în momentele dificile şi îmi potolesc dorul. Apoi, când reușesc să îmi fac timp, îi sun (pe rând) sau chiar îmi planific o vizită până în oraşul lor. Aceştia sunt oameni cu care, uşor-uşor, aş fi întrerupt legătura dacă nu ar fi fost o rețea de socializare care să ne ţină conectaţi. Cel puţin eu aş fi făcut asta.

Da, există şi un anumit risc la care eşti expus atunci când ai viaţa la vedere. Pe o rețea de socializare se cam întâmplă asta. Dar nu mi se pare atât de grav. Persoanele publice deja trăiesc cu această situaţie dintotdeauna. Acum este ca şi cum o masă mare de oameni au devenit, brusc, persoane publice. Este adevărat şi faptul că nu toţi pot accepta o astfel de viaţă. Ei chiar nu o acceptă şi nu își fac cont pe Facebook sau își fac, dar au o activitate foarte redusă.

Este adevărat şi că ai nevoie de multă responsabilitate atunci când pui în spațiul on-line poze sau filmulețe cu tine şi familia. Trebuie să păstrezi decenţa dar şi limitele cerute de ceilalți. Nu pui niciodată poze cu un părinte sau un prieten care nu vrea să fie văzut. Nu îţi expui copilul cu poze umilitoare sau nud, indiferent de vârsta lui. De exemplu, soţul meu, este din ce în ce mai sceptic în privinţa Facebook-ului, așa că nu pun nici o poză cu el decât dacă îmi dă acceptul. Iar acest accept îl primesc extrem de rar. Dar îi respect alegerea.

Pe de altă parte, o rețea de socializare este un loc foarte bun de promovare. Cei care au afaceri cunosc deja importanţa de a fi cunoscut pentru a fi profitabil. Dar consider şi că eu, consumatorul, am acces la un tip de informare pe care nu l-aş fi avut altfel.

Să luăm ca exemplu paginile firmelor sau produselor care sunt apreciate de către prietenii mei. În ziua de azi când, în alegerea unui produs, părerea unui prieten cântăreşte cel mai mult în luarea deciziei, mi se pare mană cerească o rețea de socializare. Acolo pot să văd dacă prietenii, a căror părere o apreciez, au avut o experienţă pozitivă sau negativă cu un brand sau altul. Pot descoperi soluţii la care nu mă gândisem pentru unele nevoi ale mele.

 

Sursa: https://pixabay.com/

 

O să îmi spuneți că este suficient să îi sun şi să le cer sfatul. Şi da, fac şi asta. Dar pe o rețea de socializare pot face o informare şi o selecţie preliminară. Eu chiar nu văd un minus, ci o valoare adăugată.

Ar mai fi un minus în timpul petrecut pe aceste reţele, care, de obicei este luat de la timpul familiei. Dar haideți să fim serioşi. Deja oamenii conștientizează asta, încep să îşi controleze mai bine această pornire şi să aibă mai mult echilibru în acțiunile lor.

Eu sunt convinsă că o rețea de socializare poate fi chiar benefică dacă este folosită cu discernământ.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.