Am văzut această poză zilele trecute şi mi-am amintit de perpetua concurenţă dintre „pe vremea mea” şi „tineretul din ziua de azi”. Fiecare crede că era mai bine „pe vremea lui”. Şi este normal să fie așa. Gustul, mirosurile, imaginile copilăriei sunt cele mai frumoase amintiri ale noastre. Şi ne place atât de mult să ne refugiem, din când în când, în lumea aceea roz, încât nu prea mai reușim să vedem şi culorile ce ne înconjoară acum.

Da, probabil că acei copii din poză nu aveau la dispoziţie noile descoperiri tehnologice. Dar asta nu înseamnă că nu aveau condiţii deloc. Nu înseamnă nici că era mai bine aşa. Ei aveau aerul condiţionat de către chirpicii (cărămizi din pământ galben şi balegă) din care era construită casa, aveau acea socializare specifică mediului rural şi, în mod clar, aveau înțelepciunea bătrânilor drept sursă de informare. Dar aveau şi frig şi întuneric în drum spre toaleta din fundul curţii sau noroi până la genunchi în zilele ploioase. Presupun că era şi frumos şi greu pentru vremurile de atunci, iar copiii nu percepeau decât partea bună a vieţii. Dar la fel simțeam şi noi în vremea copilăriei mele dintre blocuri, cu libertatea noastră susținută de cheia de la gât și cu toate jocurile de asfalt. Sunt sigură că şi fiică-mea o să își amintească cu drag despre copilăria ei plină de tehnologie, confortabilă şi bogată în experienţe de toate felurile, așa cum sper să i-o pot oferi și la care noi nu am avut acces în anii 80. Şi probabil că nu va observa dificultățile generate, de exemplu, de poluare şi pe care, sper eu, să nu le mai aibă generațiile cei îi vor urma ei.

Noi aveam barele de bătut covoare și arareori vreun leagăn sau balansoar. Ei au parcuri întregi cu leagăne, tobogane, balansoare, căsuțe, pereți de climbing şi alte instalații de cățărat. Noi aveam un milion de întrebări la care găseam cu greu răspunsuri prin vreo revistă sau almanah cumpărat pe sub mână. Ei sunt la un click distanță de orice curiozitate ar avea. Noi ascultam fascinați povestirile vreunui coleg al cărui tată privilegiat lucra în petrol și pleca prin străinătate și îi apoi așteptam cu nerăbdare ziua de naștere, pentru că știam că ne va servi cu bomboane sau gume de mestecat aduse de acolo. Ei pot zbura cu avionul oriunde, încă de la vârste la care nici nu pot conștientiza ce li se întâmplă. Noi făceam pregătirile de Crăciun pe întuneric, ei au luminițe și sclipici peste tot.

Și noi eram fericiți și savuram la maxim avantajele vieții moderne de care alții nu avuseseră parte. Nu simțeam greul, prin grija părinților noștri. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nici o perioadă nu poate fi considerată mai rea decât cealaltă. Este doar diferită. Doar noi nu mai avem deschiderea pe care o aveam odată, în copilărie, ca să o degustăm şi să ne bucurăm de ea așa cum o fac copiii de azi. Evoluţia a existat dintotdeauna şi va exista în continuare. Şi întotdeauna va exista o parte frumoasă în asta, pe care copiii sigur nu o vor rata.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.