Fiică-mea nu a mâncat niciodată foarte mult. Dar nici nu mi-am făcut foarte multe probleme cu asta. Am mai scris și aici despre asta. Am considerat că ea simte mai bine ce are nevoie organismul ei. Nu am forțat-o niciodată să mănânce, nu am manipulat-o, amenințat-o sau condiționat-o. Chiar dacă e genul de copil care nu testează cu ușurință gusturi noi, am lăsat-o în ritmul ei. Orice nouă mâncare am vrut să o guste, am avut răbdare și am mâncat eu mereu lângă ea și am lăudat gustul, textura până când mi-a cerut și ea să vadă cum e. Deci, am avut multă răbdare și perseverență.

La fel s-a întâmplat și cu fructele. În primii doi ani nu i-am dat cireșe și căpșuni, dar anul trecut a avut liber și la astea. Doar că nu a vrut să se apropie, indiferent ce am încercat. Așa că am așteptat până anul acesta când a venit din nou vremea lor. Am tot vorbit cu ea, i-am explicat și i-am făcut poftă până mi-a zis că e gata să guste.

Așa că am cumpărat fructele după ce am fost toată dimineața prin două parcuri și am venit cu ele acasă. Era deja ora prânzului, dar fiică-mea era nerăbdătoare să le încerce, după atâta promotion pe care i-l făcusem. Am discutat cu ea, și am stabilit împreună că o să îi dau câteva căpșuni și câteva cireșe să vadă cum sunt, dar apoi va mânca pui cu salată. A fost de acord. Eu eram în culmea fericirii că a acceptat în sfârșit fructele atât de refuzate până acum, iar ea era în culmea fericirii de plăcerea gustului. Doar că, după ce i-am pus friptura și salata în farfurie, a luat vreo două bucățele de friptură, a mâncat toți castraveții și a zis că e sătulă și sa îi dau din nou cireșe și căpșuni. Atunci am realizat că nu o să mănânce mâncare pentru că era prea încântată de fructele tocmai descoperite. Nu era o așa tragedie până la urmă. În general ea mănâncă normal la prânz, deci o zi de ieșit din rutină nu ar fi fost o problemă. Dar nu puteam să fiu prea relaxată, totuși. I-am zis și ei asta:

– Eu aș vrea să mai mănânci puțină friptură. Sunt foarte îngrijorată ca nu ai mâncat aproape deloc mâncare.

Răspunsul ei a fost genial. A venit, m-a luat în brațe și mi-a zis:
– Te înțeleg foarte bine! Sunt alături de tine. Acum poți sa îmi dai căpșuni?
I-am dat, ce sa fac! La așa încurajări…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.