Vreau să îţi spun că eşti extraordinară.

Ştiu că eşti la capătul puterii şi că eforturile tale par să nu aibă rezultatul aşteptat. Ştiu că îţi doreşti să faci totul perfect sau cât mai aproape de ideal. Vrei să fii blândă cu copilul tău, să îi dai mâncare sănătoasă şi variată şi să ai cu el jocuri care să îl dezvolte frumos. Vrei să ţii casa curată pentru ca al tău copil să se poată tăvăli pe jos în siguranţă şi igienă, dar vrei şi să păstrezi o atmosferă frumoasă în casă, înţelegându-te bine cu soţul. Vrei să dai calitate timpului petrecut împreună, dar şi să te ocupi de tine, să citeşti sau să te relaxezi cum aveai obiceiul cândva. Ştii foarte bine că echilibrul din familie depinde şi de echilibrul tău interior. Dar cum să faci toate astea? Cum să găseşti resursele să faci atâtea lucruri noi, dar să le faci şi bine pentru a păstra echilibrul, pentru a avea o familie fericită, dar mai ales pentru a nu strica copilul?

Probabil că soțul tău te ajută și stă cu copilul chiar și câte 3 ore odată, dar tu iar nu ai apucat să faci ceva și pentru tine. Ai spălat tot muntele de vase adunat de două zile și ai gătit pentru următoarea săptămână. Știu că ai o strângere de inimă când copilul tău se joacă fericit cu mingiile, dar se bagă pe sub pat după ele, iar urmele de pe pantaloni îți amintesc că iar nu ai apucat să ștergi podeaua.

Ştiu că al tău copil îţi apasă cele mai dureroase butoane şi îţi forţează cele mai ascunse limite. Ştiu că îţi vine să ţipi la el. Ştiu că uneori nu ai rezistat şi chiar ai ţipat la el. Ştiu că te doare că nu ai reuşit să îţi ţii promisiunea pe care i-ai făcut-o în gând pe vremea când poate nici nu era conceput: aceea de a fi calmă şi empatică în permanenţă când vei fi cu el.

Dar vreau să îţi spun din nou că eşti extraordinară chiar așa imperfectă cum eşti. Copilul, soţul, casa, familia sunt foarte bine tocmai pentru că tu îţi doreşti atât de mult să faci lucrurile bine şi pentru că trăieşti totul conştient. Nici o greşeală nu este ireversibilă. Am aflat de la oameni mai pregătiţi decât mine în ale parentingului şi psihologiei, că un ţipăt poate fi „stornat” dacă nu este o practică permanentă, iar o frustrare poate fi sursă pentru soluţii creative. Am învăţat din proprie experienţă că nu este bine să fii furioasă sau nemulțumită şi să ascunzi asta. Nu este bine să acunzi asta nici faţă de tine, nici faţă de soţ şi nici măcar faţă de copil. Mai ales copilul are nevoie de o mamă imperfectă de la care să înveţe cum să fie şi el, la rândul lui imperfect. E suficient să spui: „Sunt furioasă! Te iubesc la fel de mult. Lasă-mă doar puţin să mă calmez şi mă voi întoarce imediat la tine.” Apoi te poţi îmbrăţişa în gând şi poţi accepta că nu ai cum să fi perfectă, dar că este foarte bine așa. De ce? Pentru că te străduieşti. Şi asta înseamnă că eşti extrordinară!

Sursă foto: aici

Acest articol a fost creat a urmare a participării la cursul de #parentingpesteasteptari, organizat la #ScoalaFlanco şi susţinut de Ioana.