disoder in the room

disoder in the room

Deschid ochii şi semiîntunericul din cameră îmi spune că ar cam fi vremea să mă trezesc. Dar de ce nu o fi sunat alarma? Mă întind către telefon ca să văd cât este ceasul, dar atunci o aud: este ea, alarma. Wow! Deci m-am trezit înainte de a suna ceasul, deşi era programat la ora 6.00! Decid că, dacă tot m-am trezit așa de uşor, mai bine să mă dau jos din pat pentru că ştiu că am o mulţime de lucruri programate pentru azi.

În drum spre baie arunc o privire în sufragerie. Este un haos colorat: o păpuşa stă întinsă la picioarele mele cu biberonul în gură, în timp ce păpuşa-prinţesă este şi ea aruncată puţin mai încolo, cu pălăria şi umbrela împrăştiate pe covor. O carte de colorat, o gărgăriţă, un castronel roz şi o mătură de jucărie decorează podeaua din faţa televizorului. Coșulețul cu castane este răsturnat într-o margine, dar conținutul lui se află prin toate colţurile sufrageriei. Un camion roşu cu remorca galbenă desprinsă, mingii de diferite culori şi mărimi, palete de ping-pong şi rachete de tenis dau culoare sufrageriei noastre decorată într-un stil prea serios pentru o casă cu copil. Sub bibliotecă nici nu mă uit pentru că ştiu că acolo a vârât fiică-mea niște mărgele, două bile, o maşinuţă şi propriii papuci. În schimb vasele ei de bucătărie sunt frumos aranjate într-un raft din bibliotecă (acelea niciodată nu stau altfel decât în ordine), iar Bebe şi cu ursulețul Miki împart cuminţi căruciorul şi nimic nu le perturbă somnul de jucării preferate. Ah da, observ că animalele de la fermă sunt puse în coşul lor, iar creioanele colorate sunt aranjate în suportul cu Tom şi Jerry. Atât am avut energie să pun la loc împreună cu fie-mea aseară, înainte de culcare.

De ce? Pentru că a fost duminică. Şi pentru că am vrut să ne relaxăm în familie. Ne-am uitat la filme, am gătit cu fiică-mea ceva bun pentru prânz, ne-am jucat pe covor o grămadă: doar eu cu ea, dor ea cu taică-su, toţi trei odată sau ea singură. Am inventat jocuri noi, am rupt un scăunel de plastic, am jucat tenis între noi sau cu pereţii (spre exasperarea vecinilor, cred), am mâncat fructe în sufragerie pătând măsuţa cu sirop dulce-lipicios, şi ne-am dus la culcare abia pe la ora 23.00. Ei da, nu am avut nici un program şi nici reguli.

Ştiu că dacă m-aş apuca acum să ordonez haosul, mi-ar lua cel puţin o jumătate de oră. Prefer să amân. Arunc o privire în dormitor unde fie-mea zâmbeşte în somn. Deci e un copil fericit. Mă îndrept către bucătărie şi îmi zăresc reflexia în oglinda de pe hol. Mă opresc câteva secunde. Ştii ceva? Şi eu sunt fericită! Am rezervorul plin de iubire, de conectare, de timp petrecut împreună în familie. Nici nu e de mirare că m-am trezit înainte de a suna alarma, deşi nu mi-am făcut numărul necesar de ore de somn.

Eh! Oboseala o să o alung cu un ceai energizant aburind şi cu un shake nutritiv. Pun ibricul cu apă la fiert, dar shake-ul nu îl fac în blender, pentru că am chiuveta plină de vase rămase de aseară, şi nu aş avea unde să îl spăl. No problem! Scot castronelele şi prepar direct în ele shake delicios cu iaurt. Şi așa îmi era poftă.

Mă întorc în sufragerie unde, dau la o parte hăinuţele păpușilor de pe fotoliu, şi mă aşez confortabil să îmi savurez ora mea de linişte de dimineaţă. Hmm! Shake-ul a ieşit chiar foarte bun, ceaiul simt cum îmi intră până la ultima celulă şi mă trezeşte. Mai arunc un ochi pe Facebook, mai răsfoiesc vreo două bloguri, vorbesc puţin şi cu soţul care se pregăteşte de plecare. E deja timpul să plece, așa că îl conduc şi revin în sufragerie. Am observat că şi el este fericit :-).

Păi şi atunci de ce mi-aş face griji? Am avut un week-end plin de activităţi în familie şi relaxare, am rezervoarele pline şi nutriţie optimă. Sunt gata să pun totul la loc şi să încep o săptămână extraordinară, ceea ce vă doresc şi vouă! Pupici!

Sursa foto: aici

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.