Afară este răcoare şi foarte plăcut. Îmi place foarte mult începutul de toamnă, când este încă destul de cald ca să nu te zgribuleşti şi destul de răcoare cât să te simţi bine. Păsările se adună pe cer şi își planifică plecarea către zări mai calde.Pe stradă, oameni grăbiţi se îndreaptă către serviciu. Eu mă străduiesc să reîncep să mă scol la ora 6. Așa că de abia aştept să public jurnalul ca să mă duc să îmi trezesc mintea cu un ceai energizant.

Săptămâna asta am reintrat în ritmul nostru normal după o vacanţă cu relaxare maximă, care ne-a făcut leneşe, dezorganizate şi un pic haotice. Mai nou, încercăm să impunem regula de a dormi amândouă la prânz, ca să nu mai dorm doar eu şi fiică-mea să se joace pe lângă mine.

Săptămâna trecută am fost la Ploieşti şi am avut nenumărate ocazii de a fi recunoscătoare pentru copilul minunat care mi-a fost dăruit. Larisia a mâncat singură, a vorbit cu toată lumea, a dat replici, a stat fără scutec pe timpul zilei, a cântat, a spus poezii … a impresionat pe toată lumea. În parc s-a urcat pe cele mai înalte ansambluri de căţărat, s-a dat în leagăn singură şi tare (se pare că începe să îi revină curajul de a se da tare în leagăn) şi a fugit mai puţin de copiii care veneau pe toboganul ei.

Ce meșteresc? Lucrez la un proiect care mă entuziasmează foarte mult: 2 rochiţe la fel (una pentru mine şi una pentru Larisia) tricotate în partea de sus, iar în partea de jos o să pun fâşii de tul pentru a face un tutu. Intenţionez să le termin până la revelion pentru a le purta în noaptea dintre ani. Până acum am făcut doar o mică parte din rochiţa Larisiei:

Sunt recunoscătoare pentru tot ce primesc deşi nu mă aştept, pentru prietenii care mi-au rămas prieteni în ciuda tuturor rătăcirilor mele, pentru iubirea copilului meu.

Mă gândesc cum ajungem noi adulţii să uităm frumusețea jocului. Ne gândim că, odată ce am crescut, trebuie să devenim serioşi, că viaţa este ceva greu care trebuie tratat cu seriozitate căci, nu-i așa, nu mai suntem copii. Şi ne luptăm, şi ne chinuim cu obstacole şi găsirea de soluţii, când, de fapt totul ar foarte uşor dacă am rămâne copii. Dacă am vedea totul ca pe o joacă. Soluțiile ar veni mai firesc dacă am fi mai relaxaţi şi mai încrezători în minuni, în Dumnezeu, în zâne bune, în Univers, sau … în orice am putea noi să găsim credinţa. Şi ce frumos ar fi pentru toată lumea dacă am putea să ne jucăm cu copiii noştri fără să obosim.

În bucătărie în două căniţe vesele, shake delicios de ciocolata, fursecuri şi frişcă şi lapte, şi ceai aburind, numai bune de hranit celule trezite cu noaptea în cap şi de dat energie pentru toată ziua.

Citatul săptămânii: „Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.” – Albert Einstein

Vă doresc o zi minunată!