Timp de citire: 4 minute

Nimeni nu te pregăteşte pentru a fi mamă sau tată. Dacă asculţi ce spun mamele din jurul tău, poţi afla o sumedenie de puncte de vedere subiective. Dacă citeşti cărţi, s-ar putea să nu le nimereşti pe cele mai potrivite, sau să nu iei în seamă pe unele dintre ele, pentru că nu ştii ce să cauţi. Nu ştii dacă să mergi pe parte medicală, pe parte psihologică, pe parenting, pe parte spirituală … o Doamne! … deja te simţi pierdut şi copleşit de imensa cantitate de informaţie la care ai acces şi din care nu ştii ce să alegi. Şi sunt atâtea etape în viaţa copilului care îţi aduc provocări! Alăptez sau nu? Diversific copilul prin metoda clasică sau aplic autodiversificarea? Las copilul să meargă de-a bușilea până se ridică singur în picioare sau îl ţin eu atârnat de mâini să îl învăţ ce are de făcut? Să îi pun desene sau nu? Îl las în parc să se urce pe tobogane sau nu ? Pot să îl las să deseneze pereţii? Sau să meargă desculţ prin parc? Îi dau să mânănce dulciuri, sau covrigi, sau biscuiţi? Sau îl cresc doar cu fructe, brocoli şi avocado, pe lângă puţin peşte. Îl pedepsesc când greşeşte sau îi ofer libertatea de a învăţa din propriile greşeli? Să îl laud când face ceva bine sau tac mâlc ca să mă asigur că învaţă să aibă motivaţie intrinsecă?

Of! Credeți-mă că pot continua așa vreo 20 pagini. Şi, sunt sigură că, dacă aş termina eu lista de îndoieli, aţi avea voi să continuaţi cu propria listă. Şi, în afară de aceste temeri şi întrebări legate de creșterea copiilor, mai apar şi alte gânduri ale mamei legate de carieră, de partea financiară, de relațiile din familie sau cu soţul. Așadar, sunt multe elemente care pot stresa o mamă, mai ales dacă este la primul copil.

Stresul meu a fost doar legat de creșterea copilului şi de carieră. În ceea ce priveşte cariera, m-am străduit şi m-am chinuit mai bine de un an, dar am tras o concluzie şi m-am relaxat apoi pe această direcţie. Am scris aici mai multe despre aceste frământări. Am rămas așadar cu întrebările legate de creșterea şi educarea unui copil care să facă faţă cu succes acestei lumi nebune în care trăim. Se spune că momentul în care o femeie devine mamă se confruntă, din punct de vedere psihologic, cu propria copilărie timpurie de până la 1 an. Ceea ce simte o mamă în primul an de viaţă al copilului ei este greu de explicat în cuvinte, greu de înţeles de către cineva care nu are această experienţă şi, de cele mai multe ori, nici măcar nu este cât de cât exprimat de către mamă în faţa celor din jurul ei. Există o carte foarte interesantă care explică foarte bine acet lucru: „Sensul maternităţii” – Jean-Marie Delassus.

În ceea ce mă priveşte pe mine, deşi am avut în profunzime aceste frământări, am abordat totul cu o atitudine pozitivă, care a fost însoţită de o bucurie de a fi mamă, atât de mare încât uneori aveam senzaţia că o să mă sufoc în încercarea de a-i da frâu liber. Am ales să mă documentez, am învăţat să mă iubesc şi să mă accept așa cum sunt (cu greşeli, cu fixuri, cu repezeala sau nesiguranţa mea, dar şi cu generozitatea, optimismul şi talentul de analiză şi sinteză a lucrurilor), am ales să cer ajutorul unui specialist care să mă ajute în procesul meu de autocunoaştere şi înbunătăţire (am scris aici despre asta) şi, poate cel mai important lucru, am înţeles şi am acceptat că un copil are nevoie de o mamă grijulie, blândă, şi imperfectă. Așa cum un copil cunoaşte lumea prin intermediul mamei şi al tatălui, şi cei doi se străduiesc să îi arate faţa pozitivă a acesteia, tot așa un copil are nevoie să înveţe să facă faţă şi unor situaţii negative. Nu înseamnă că trebuie să îl expui la violenţe sau la un mediu nociv, dar, dacă uneori te enervezi şi ridici tonul (lucru dealtfel foarte probabil), este important să comunici foarte bine cu copilul, să ai puterea să îi ceri iertare, să îi spui atunci când eşti nervos, sau supărat, să îi explici de ce simţi asta, să îl laşi să te cunoască așa cum eşti şi, astfel să înveţe el însuşi cum să își gestioneze emoțiile negative.

De aceea aş sfătui orice mamă la primul copil că cel mai important este să se relaxeze şi să savureze momentele minunate alături de copilul ei. Ştiu, este greu să le consideri minunate şi cu atât mai puţin să savurezi acele momente când bebelușul tău are colici, sau când îi ies dinţişorii, sau când tu eşti nedormită şi nemâncată iar copilul tău plânge şi nu ai nici cea mai vagă idee de ce face acest lucru pentru că ai încercat absolut totul şi nu a funcţionat. Dar, orice mamă îţi poate spune că, dacă te relaxezi, o să observi şi momentele minunate. Eu am fost atât de entuziasmată de faptul că am un copil, încât am făcut poze şi filmulețe la toate acele momente deosebite. Le-am centralizat cu dată şi oră în niște foldere în calculator, realizând astfel un fel de jurnal foto-video. Sigur că în acele momente aveam senzaţia că lucrurile sunt doar grele. Dar, revăzând la un moment dat pozele şi filmulețele, am realizat şi mi-am amintit şi acea parte frumoasă. Am fost la un pas să o ratez datorită stresului. Norocul meu a fost că am căutat tot timpul să îmi găsesc echilibrul, să fac ceea ce simt. Nu am făcut asta mereu, dar am reuşit, la un moment dat, să devin conştientă şi să observ şi partea minunată a „mămiciei”.

Aşadar, dragi mămici fiţi fericite pentru că trăiţi cea mai tare experienţă a vieţii, care nu va putea fi egalată niciodată de nimic altceva!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.