Bogdan își trase pe el un tricou alb.

Își dădu cu parfum și își trecu mâna prin părul brunet și ușor ondulat, care nu se așeza niciodată cum îl punea el. Se îndreptă apoi către canapeaua roșie din sufragerie, cu o carte în mână. Nu avea chef de citit, dar o ținu la îndemână doar ca să își imagineze că face ceva. Ascultă atent conversația din camera de alături:

–    Și, după ce îmbrăcăm papușile astea, le plimbăm și cu căruciorul? se auzea vocea clară a Adelei, fiica lui în vârstă de 3 ani.

–     Sunt 5 păpuși, draga mea. Va dura ceva timp până le terminăm de îmbrăcat pe toate, îi răspunse Luiza, soția lui.

–      Da. Și după aceea le plimbăm pe rând cu căruciorul.

Bogdan simți că Luiza pierde teren în bătălia lor.

Se uită la ceasul electronic din perete și refăcu calculele. Era deja 21.10. Cu spălatul, îmbrăcatul, povestea de seară, îmbrățișările și bonusul de drăgălit copilul, sigur se împingea totul după ora 22.00. Iar Luiza iar va adormi odată cu Adela. Planurile lor se vor spulbera dacă ea nu rămâne concentrată la bătălia de dinainte de somn. 

Nu e ca și cum ar fi vreun obsedat se sex, dar părinții de copii mici știu că asta este o treabă ce necesită planificare, perseverență, istețime și focus. Copilul are un senzor special care te poate deturna de la scopul tău. Tu trebuie, însă, să fii cu simțurile treze și să nu te lași. 

Azi se împlinesc 7 ani de la prima lor întâlnire. Ar fi dorit să sărbătorească mai special, în amintirea vremurilor de libertate dinainte de a deveni părinți. Lui i-ar fi plăcut să o trezească pe Luiza dmineață, devreme, cu sărutări tandre și să se bucure de dispoziția ei somnoroasă și relaxată. Îi place mult de ea la prima oră, caldă și îmbujorată. Dar Adela avea senzorul activat, așa că a trezit-o pe maică-sa pe la ora 4 ca să o însoțească la baie și apoi a vrut să doarmă lângă tati. Așa că tati a trebuit să își refacă planurile.

S-a gândit, la un moment dat, că ar fi drăguț să marcheze acest eveniment important ca în prima lor lună de relație. La prânz a vrut să plece de la job pentru a da o fugă până acasă, întocmai ca la începuturi. Pe atunci stăteau într-o garsonieră obscură de lângă birou și se întîlneau, romantic, să ia prânzul împreună. Și-apoi mâncau, vorba vechiului banc.

Dar acum le mergea bine, aveau casa lor într-un cartier rezidențial de la marginea Bucureștiului și responsabilități în plus la job. Plecatul de la birou ar fi însemnat o pauză de masă de cel puțin 2 ore, iar clienții și șeful ar fi avut cu siguranță câte ceva de comentat.

Așa că a ales să sărbătorească seara, cu vin și lumânări, cum îi place Luizei. 

– Ehe! Când ai copil de 3 ani, te bucuri și dacă apuci să îi furi soției un sărut pe drumul dintre bucătărie și cămară, îi spusese Mihai, prietenul lui foarte însurat și tată a 3 copii. Dar Bogdan alesese să îl ignore. Ei sunt doi adulți inteligenți și de succes, așa că nu se vor împiedica de o mogâldeață de 3 ani. Fie ea și cea mai iubită ființă de pe pământ.

–          Vai! Păpușilor nu le e somn? se aude vocea voit mirată a Luizei. Oare ce am putea face pentru a le ajuta?

–          Să le plimbăm cu cărucioruuul, se bucură Adela.

Bogdan decise că soția are nevoie de întăriri și se ridică de pe canapea, îndreptându-se către camera alăturată.

–          Sau le putem spune o povesteee, interveni el din pragul dormitorului, iar Luiza îi zâmbi.

Îi întoarse și el zâmbetul și își folosi privirea sexy camuflată în privire de tată grijuliu. Îi place jocul ăsta dublu cu soția lui, în care știe că fiica lor este prea mică ca să înțeleagă intențiile reale ale adulților.

– Daa, se aude din nou vocea Adelei. Să le citim Albă ca Zăpada.

– Sigur, dar cel mai bine facem asta după ce ne spălăm pe dinți și ne băgăm în pat.

– Dar nu le-am terminat de îmbrăcat, tati…

– Nici nu trebuie, răspunse Bogdan. La somn trebuie să fim îmbrăcați lejer. Uite, le punem în pătuțul lor și hai repede să ne pregătim și noi. Și apoi mami o să-ți spună povestea. Am și un secret pentru tine.

– Spune-mi-l, tati! coboară Adela vocea conspirativ. 

Bogdan intră în joc și se apropie de urechea ei șoptind:

• Poveștile au mai mult farmec atunci când sunt spuse pe întuneric. 

Adela se apropie și ea de urechea lui și îi spuse tot șoptit:

• Bine, tati!

Bogdan îi făcu fetiței cu ochiul, complice, în timp ce Luiza o conducea deja către baie.

Poate nu e chiar moral modul cum îți manipulezi copilul ca să îl culci mai repede, îi trecu o secundă prin cap lui Bogdan. Dar, hei, cine poate să-l învinuiască? Poate doar cei pentru care sexul în bucătărie când încă e ora cinei nu ridică nicio problemă. 

Când soția ajunse în dreptul lui, îi dădu, promițător, o palmă peste fundul obraznic. Luiza întoarse capul către el făcându-i semn din privire să înceteze, dar nu era deloc convingătoare.

Bogdan se mută înapoi în sufragerie mulțumit de contribuția adusă la grăbirea procesiunii de seară. Reuși chiar să și deschidă cartea puțin, până ieșiră fetele din baie.

–          Noapte bună, tati! îi sări Adela în brațe.

–          Noapte bună, iubire! Să ai vise plăcute, puricii să te sărute!

–          Hi! Hi! Se alintă fetița. Hai taati! Noi nu avem purici.

Își sărută fiica pe frunte și le urmări cum dispar în dormitor, pe cele două ființe dragi. În sfârșit.

În timp ce vocea Luizei spunea povești cu prințese și pitici, Bogdan se apucă repede de pregătiri, cu gândul la soția lui. Era foarte sexy în puloverul acela larg, cu blugii cei rupti dar mulați pe coapse și cu părul blond, prins în cocul ciufulit din creștetul capului. 

• Cel mai mult îmi place când se termină povestea, auzi vocea Adelei.
• De ce? întrebă Luiza.
• Pentru că la final vine prințul la prințesă și se căsătoresc, răspunse candid fetița.

Bogdan zâmbi. Mereu îl amuza inocența fiicei lui. Pentru că desenele cu prinți și prințese se termină cu cei doi sărutându-se, fiica lor a presupus că sărutul înseamnă căsătorie. 

Dar nu se opri și continuă pregătirea. Trase măsuța de cafea lângă canapea, aduse sticla de vin și paharele și aprinse chiar și lumânarea cu parfum de scorțișoară, pe care de obicei o aprinde Luiza când are dispoziție romantică. 

–          Ce faci tati cu lumânarea? Nu s-a oprit curentul, îl surprinse vocea fetiței care ajunsese iar lângă el.

–          Dar tu ce cauți aici? Parcă erai la somn.

–          Mă duc să beau apă, îi răspunse ea și se îndreptă spre bucătărie.

Luiza apăru și ea ca să îi aprindă lumina, dar o lăsă să își pună singură apa din carafa micuță și veni la Bogdan în sufragerie. Îi cuprinse mijlocul cu mâinile, se ridică pe vârfuri și îl sărută:

–          La mulți ani, iubitule!

Bogdan o îmbrățișă și el și începu să o sărute, mângâindu-i un sân prin puloverul lălâi.

O voce mică, însă, se auzi din nou, lângă ei.

–          Ce faceți voi aici? 

Adela privi curioasă peste paharul din care bea apă.

Bogdan parcă nu ar fi vrut să se oprească, dar o simți pe Luiza că se încordează și începe să îl respingă ușor.

Fir-ar! I-a prins asta mică. Exact lucrul de care se teme Luiza cel mai mult. ”Cei mai buni terapeuți pentru copii sunt și cei mai scumpi.”, îi argumentează ea de câte ori el este mai entuziasmat și vrea să prindă mici momente de tandrețe pe fondul neatenției copilului.

Așa că tot Luiza salvă situația și acum:

–          Am vrut și eu să îi spun noapte bună lui tati. Hai acum să mergem la culcare.

Adela plecă senină la culcare, de mână cu mama ei . 

La naiba! E mai rău decât în adolescență când trebuia să te ferești de părinți. Măcar părinții erau previzibili și făceau zgomot când se apropiau de camera lui. Dar este hotărât să nu se lase. Chiar de va sta treaz toată noaptea și va trebui să o trezească și pe Luiza în toiul nopții, după ce adoarme Adela, ei tot vor sărbători. 

Totuși soția lui se pare că este chiar pricepută la adormirea copilului, așa că se întoarce destul de repede în sufragerie.

Bogdan sări în picioare îndreptându-se spre soția lui, cu sângele deja fierbându-i de așteptare și drag. Luiza nu rată, însă, colțul măsuței de cafea și fu cât pe ce să răstoarne sticla de vin aflată pe colț. Se aplecară amândoi să o prindă. Bogdan fu mai rapid și reuși să prindă sticla, dar se dădură cap în cap, el lovindu-se puternic la nas și dându-i sângele.

Luiza pufni în râs:

• Întinde-te pe canapea și îți aduc eu un prospo.

Dar el găsi un șervețel înainte și începu să se tot șteargă.

• Stai cuminte că te ajut eu. Întinde-te!

Luiza se duse după prosop în baie. Halal seară romantică, gândi el. Dar poate ne jucăm puțin de-a asistenta și pacientul mai târziu, chicoti în sinea lui. Așa îl găsi Luiza, zâmbind și cu un fel de dop din hârtie pe care îl tot îndesa în nas pentru a opri sângerarea.

• Dacă mai împingi degetul ăla mult în nas, o să ajungi la creier, râse ea.
•  Hmm, nu cred, zise el încercând să o ia în brațe.
• Stai așa să te șterg, protestă Luiza râzând în continuare.

Bogdan vru să mai spună ceva, când o voce mică se auzi din dormitor:

–          Ahaa! Știu ce faceți acolo! Vă căsătoriiiți!

Luiza începu să râdă și mai tare, dar încercă să se desprindă din îmbrățișarea lui ca să se ducă la copil. Bogdan, însă, nu îi dă drumul. Îi cuprinse capul cu mâinile și o privi adânc în ochi:

• Îți promit, iubita mea, că vom sărbători aniversarea așa cum se cuvine, chiar dacă va fi să stăm treji jumătate de noapte. Apoi o sărută ușor.

Luiza plecă râzând dar el știa deja că, deși e greu să iasă lucrurile când ai copil mic, în seara asta va face sex.

Și, de data asta, nu singur. 

 

Text scris de: Loredana Nan