În copilărie am fost impresionată de ”Povestea unui om leneș” a lui Ion Creangă, în care o femeie a vrut să ajute un om sărman, oferindu-i din posmagii ei uscați. Îi pusese deoparte pentru perioade de lipsuri. Dar acel om a refuzat pentru că era atît de leneș încât nu avea chef să își inmoaie singur posmagii.

Dar, ce mă impresionase pe mine în profunzime, era faptul că cineva se gândise să usuce pâine și să o depoziteze pentru situația în care nu ar fi avut ce să mănânce.

La vremea respectivă nu aveam un model de economisire sau de agonisire în familie. Vremurile comuniste cu veniturile și locuințele asigurate, le luase oamenilor instinctul de a prevedea și situații dificile. De abia mai târziu, când începuse penuria alimentară, începuse să reapară ideea de a pune deoparte. Așa că, în familie, nu aveam și obiceiul de a ne pregăti pentru situații de restriște.

Am luptat mult cu pornirea mea de a cheltui tot ce aveam în portofel, de a mă împrumuta imediat ce îmi trebuia ceva pentru care nu aveam bani și de a nu economisi niciodată nimic. L-am avut drept profesor, bun dar instransigent, pe soțul meu. Acum sunt bine la acest capitol. Am mai scris pe blog despre cum ne facem noi bugetul.

Dar am vrut să mă și laud cu o reușită personală de anul acesta. Poate se mai regăsește și altcineva în situația mea de haos financiar și îi va fi de folos.

Se tot vorbește despre cât să pui deoparte, despre procente, sume fixe, sume crescătoare, sume mici, etc Eu am ales să testez anul acesta două metode: 1. Să pun deoparte 10% din orice formă de venit o am (salariu, prime, venituri de la Herbalife) și 2. Să economisesc câte o sumă corespunzătoare fiecărei săptămâni din an (1 leu în săptămâna 1, 2 lei în săptămâna 2, și tot așa până la săptămâna 52). Practic, aduni 1 leu + 2 lei + 3 lei + … + 52 lei. După un an strângi 1378 lei.

Sursă foto: pixabay.com

În primele luni nu reușeam prea bine. Puneam 10% deoparte pe care îi cheltuiam până la sfârșitul lunii, pe lucruri urgente sau pe cadouri. Apoi am adaptat puțin metoda. Am împărțit cei 10% în două.

5% i-am virat într-un cont de economii și am considerat că nu mai există. În acel cont vreau să strâng bani care să îmi asigure traiul la standardele de acum, în situația în care aș rămâne fără venit timp de un an de zile. Mai explicasem eu această idee aici pe blog. De exemplu, dacă acum cheltuiți pe lună 5000 lei, în acel cont ar trebui să strângeți 5000 lei x 12 luni, adică 60 000 lei. Eu sunt mulțumită că sunt pe drumul cel bun cu acel cont.

5 % i-am ținut cash într-un plic pentru urgențe. Uneori i-am adunat timp de 2-3 luni. Alteori i-am cheltuit din prima lună. Dar astfel am reușit să nu mai apelez la contul de back-up pentru zile negre.

În ceea ce privește cea de-a doua metodă de economisire, a pornit doar ca un experiment. Dar s-a transformat într-un obicei motivațional. Am scris pe o foaie sumele ce trebuie puse deoparte lunar, ca să nu stau in fiecare săptămână să verific. După primele 4 luni, am început să pun deoparte sumele din decembrie către ianuarie. Pentru că sunt mai mari și să nu mă dezechilibrez de sărbători.

După ce am văzut că îmi iese treaba, am prins curaj și am început să mă gândesc pentru ce vor fi acești bani. Prima tentație a fost să îi cheltui pe cadouri. Dar apoi mi-am dat seama că eu tot ce am în plus dau pe cadouri. Este o modalitate de economisire aparte, așa că m-am gândit și că ar fi bine ca utilizarea lor să fie tot diferită de ceea ce fac eu în mod obișnuit. Atunci mi-a venit ideea să îi cheltui pentru mine, dar pentru lucruri pe care nu le-aș fi făcut în mod normal pentru mine.

Așa că am decis să îmi cumpăr de acești bani lucruri pe care mi le doream mai demult dar cărora nu le-am găsit niciodată loc în bugetul meu, pentru că le consideram doar capricii. Așa că acum sunt foarte entuziasmată. Fac liste. Studiez oferte. Ba chiar am început și să primesc cadou o parte dintre ele. Ce interesant este Universul ăsta! Când tu faci un efort pe o direcție, vine și el cu un bonus pe deasupra.

Dar ce voiam să vă zic… Sunt foarte buni banii aceia puși deoparte, indiferent de motiv sau de sumă. Auzisem odată ideea că banii sunt un magnet. Dacă ai bani puși deoparte mai atragi și alții. Dacă nu ai, e greu să ai astfel de așteptări. Nu am luat în seamă acea vorbă atunci. Dar acum am observat că anul acesta am crescut suma pusă deoparte pentru că mi-au crescut și veniturile.

Sursă foto: pixabay.com

Așadar vă recomand să aveți bani albi pentru zile negre. Ei vor fi din ce în ce mai albi, iar zilele nu vor mai fi niciodată chiar atât de negre.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.