Deja nu mai este un secret că sunt foarte încântată de gradinița în sistem alternativ Waldorf, la care merge fiică-mea.

Vreau să revin pe acest subiect, pentru că sunt fascinată de evoluția copiilor din grupă în general, și a fiică-mii în special. Despre pedagogie în sine se pot găsi multe materiale. Eu aș vrea, însă, să vă împărtășesc situații concrete observate de mine în momentele pe care le petrec uneori în mijlocul acestui mediu magic.

Cunoașterea de sine și a naturii înconjurătoare

Sursă foto: pixabay.com

Unul dintre marile beneficii obținute de către copii este faptul că sunt scoși afară zilnic indiferent de vreme. Li se arată pe viu cum se manifestă succesiunea anotimpurilor, schimbările de vreme și reacția viețuitoarelor și a oamenilor la aceste schimbări. Educatoarea face și în clasă modificări în funcție de ritmurile anuale și îi lasă pe ei să le descopere. Apoi le explică și le răspunde la curiozități.

Când observă deschiderea lor pentru anumite fenomene sau informații este imediat gata să profite de fereastra lor de învățare. Astfel copiii integrează foarte repede tot ce află.

De foarte multe ori generează singuri jocuri cu materialele pe care le au la dispoziție și aștern pe covorul din clasă povești întregi, și ajung uneori să fie integrați treptat toți copiii în acele jocuri. În mod natural, fac conexiuni informaționale și sociale uimitoare.

Un joc neașteptat

Zilele trecute mi-a propus fiică-mea un joc, despre care am crezut, inițial, că l-a învățat de la educatoare. Dar apoi am vorbit la grădiniță și am aflat că nu făcuseră în clasă nimic de genul acesta.

M-a rugat să ne prefacem că ea este Soarele, iar eu sunt Mama-Soare. A vrut să ne întindem în pat, ea la perete și eu la margine, și apoi mi-a spus:

-Acum tu te trezești!

Eu am început să mă întind și să mă prefac că mă trezesc. Apoi a început și ea să se ridice ușor, să întindă gâtul și să se uite un pic peste mine, către covor.

-Ce faci? am întrebat-o.

-Luminez! Ți-am spus că eu sunt Soarele.

-Ce luminezi?

-Pământul.

Apoi a început să se strângă ușor la loc și să se întindă lângă mine. Când mai era puțin și dispărea după mine, zice:

-Mi se mai vede doar jumătate de cap.

Apoi s-a întins toată lângă mine și m-a rugat să o drăgălesc, pentru că așa face Mama-Soare cu Soarele, după ce se culcă.

A vrut să repetăm de mai multe ori această mișcare de trezire a Soarelui, de luminare a Pământului și de ”apunere” a lui la sânul mamei.

Eram fascinată și impresionată de acest joc. Era o metaforă dar arăta și o anumită cunoaștere. Era sensibil, profund și plin de înțelegere. Exprima nevoi interne și creativitate.

După ce am aflat că fusese 100% invenția ei, mi-au dat lacrimile. De bucurie și de uimire. La cei 5 ani ai ei, pusese cap la cap toate informațiile aflate la grădiniță, și integrase trăiri și fenomene naturale într-un joc copilăresc. Sigur că sunt mândră pentru că este vorba despre copilul meu. Dar mai ales sunt fericită că există pe lumea asta un mediu în care copiii au libertatea, stimularea și contextul să genereze singuri jocuri de o asemenea profunzime.

După cum spuneam și în articolul trecut, omenirea are o șansă foarte frumoasă cu o generație formată în acest fel. Ce poate fi mai încurajator decât un copil care este atât de încrezător că poate avea puterea nemăsurată a Soarelui și înțelege intuitiv că puterea de a dărui este nevoie să o refaci periodic. Și poți să te reîncarci întotdeauna dacă te întorci în locul de unde ai izvorât, și ai primit viață.

Sursă foto: pixabay.com

Articol scris de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.