După ce devii părinte, dar mai ales mamă, preocuparea față de cuplu rămâne doar la nivel de „să nu murim de foame”, „să avem niște haine curate cât de cât”, „să nu uităm complet cum arată dormitorul”. Atenția se direcționează aproape în totalitate asupra noului născut. Și este firesc să fie așa.

Dar, pentru a nu apărea probleme în cuplu, contează cum reușesc cei doi să se adapteze la stilul de viață în 3 sau chiar în 4 sau mai mulți. Din acel moment devine vital timpul petrecut în doi.

Totuși mometul în care părinții sunt pregătiți să plece fără copil diferă. Bine, pregătiți nu sunt ei niciodată. Dar vine un moment în care, așa cum spune terapeuta mea, realizezi că este vital pentru sănătatea cuplului să ai o evadare din statutul de părinte.

Noi am reușit să luăm această decizie abia după ce fiică-mea trecuse bine de 4 ani, adică luna trecută. Mi-a făcut soțul cadou un city break în Florența. Și a fost DE VIS!

Sigur că m-am simțit vinovată tot timpul. Dar sentimentul nu a fost atât de copleșitor pe cât aș fi crezut. Ba chiar realizam cu tot sufletul că pentru ea ar fi fost foarte chinuitor. Ar fi obosit-o toate vizitele la obiectivele turistice, iar noi am fi avut tot felul de frustrări.

Așa că, în schimb, ea a petrecut acasă timp de calitate cu bunicii, iar noi ne-am regăsit și ne-am încărcat bateriile pentru a ne întoarce fresh la viața de părinti.

Dar știți cum a fost? M-am simțit ca omul acela care a stat prea mult cu capul sub apă și acum a ieșit la suprafață și a început să respire cu nesaț. Exact asa am fost și noi. Am vorbit fără să avem întreruperi la fiecare 2 minute. Am vorbit până nu am mai avut subiecte. Am râs. Ne-am odihnit. Am vizitat până ne-au durut ochii și picioarele. Ne-am reconectat și regăsit de parcă ne-am întors în timp la luna de miere.

Dacă ajungeti prin Florența vă recomand să mâncați înghețată artizanală de la „La strega nociolla”. E cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată.

 

 

Dacă vreți niște paste ca la mama lor, aia adevărată, mergeți la „Il ricettario”. Este un restaurant micuț unde rețetele de paste sunt 100% tradiționale. Au un gust simplu, fără combinații încărcate, dar delicios de te lingi pe degete. Dacă îl provocați pe patron la discuții, o să descoperiți imediat spiritul italian plin de pasiune. Nouă ne-a povestit istoria rețetelor de paste pe care le-am comandat. A vorbit cu atâta căldură de parcă ne spunea istoria familiei lui. Ne-a prezentat câteva vinuri și ne-a dat să le dezgustăm, condimentând explicațiile cu exemple proprii. La final chiar am vrut să fac poză cu el. Am luat și chelneriţa în cadru, că doar era româncă.

 

 

Vă recomand să nu ratați o vizită în Piazzale Michelangelo. Mergeți după lăsarea întunericului și vă veți bucura de o priveliște minunată a Florenței plină de lumini.

 

 

Și neapărat trebuie să vedeți Ponte Vecchio în lumina apusului.

 

Bineînțeles, va trebui să vedeţi şi statuia lui David de la Galleria dell’Academia, Galeriile Uffizi, Domul, Palazzo Vecchio, Palazzo Pitti, sau Muzeul Leonardo Da Vinci.

 

 

 

 

Având în vedere că sunt atâția români pe oriunde te învârți pe acolo, am aflat și un pont: la numărul 51, vizavi de intrarea în Galeria dell’Academia, poți să intri şi să îți faci rezervare la obiectivele turistice importante. Plătești 4 euro în plus și îți planifici vizitele la toate obiectivele, cu ore și cu prioritate la intrare.

Cozile imense le poți evita și dacă îți cumperi Firenze card. Este valabil 72 ore și costă 72 euro. Dar trebuie să îți faci calculele. Dacă nu poți vizita chiar tot, e mai ieftin să plătești 4 euro în plus la fiecare intrare și să ai aceeași prioritate.

Așa că, dragi părinți, vă recomand cu căldură o astfel de evadare. Și nici nu vă trebuie timp prea mult cu planificarea. Puteți căuta city break Christian Tour.

Au un formular simplu unde scrieți orașul de plecare și orasul unde vreți să mergeți, numărul de camere și de adulți și, după un click, ți se afișează ofertele cu hoteluri și detalii de zbor. În câteva minute îți poți planifica toată călătoria.

Vă recomand să vă cazați la un hotel în centru, pentru că veți evita costurile cu transportul, și toate obiectivele sunt la distanțe mici una de alta. Puteți căuta hoteluri Christian Tour și la fel de repede vi se afișează o listă bogată din care puteți alege. Noi am stat la Hotel Bretagna și am fost foarte surprinși să gasim în cameră un cadou romantic: o sticlă de vin tradițional din Toscana.

Pentru noi a fost minunat așa că vă îndemn şi pe voi să vă adunați curajul, să căutați niște oferte city break și să evadaţi. Cei de la Christian Tour au o experiență de 21 de ani și deja peste 1 milion și jumătate de români s-au bucurat de vacanțe planificate împreună cu ei. Așa că le puteți cere ajutorul și scutiți timp şi energie. Cuplul va avea de câștigat și copilul va fi mai fericit lângă doi părinți echilibrați.

 

Autor: Loredana Nan

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.