Timp de citire: 4 minute

Copiii acumulează tensiuni în fiecare zi. Dacă este să ne gândim, ei chiar nu au o viață chiar atât de ușoară. Nu pot decide singuri, nu au control asupra situațiilor în care se află și nici nu le înțeleg, iar emoțiile sunt foarte puternice pentru ei si total necunoscute! De aceea, ei au nevoie să-și descarce anxietățile cumva.

Spuneam aici cum se descarcă ei prin plâns. Dar, eu nu cred că plânsul este o modalitate prioritară de a face asta. Cel mai bine este să optăm pentru râs si joacă.

Sursa: www.freeimages.com

Cele două se întrepătrund. Dacă stimulăm copilul la joacă, sigur se va lăsa și cu foarte mult râs.

Știu. Nouă, adulților, ne este destul de greu să ne coborâm la mintea lor și să ne jucăm. De multe ori ne-a fost curmat cu brutalitate spiritul de joacă, în momentele în care ni se tot repeta: „Numai joacă ai în cap. Mai pune mâna și învață / mai fă şi tu nişte treabă pe lângă casă/ etc.” Ușor-ușor am învăţat că joaca este doar un privilegiu al copiilor și, din momentul în care începem să creștem, trebuie să ne inhibăm pornirile naturale și să devenim oameni serioși. De fapt este o mare minciună. De fapt, dacă am privi mai mult viața ca pe un joc, am fi mai relaxați și mai fericiți.

Dar, revenind la subiectul nostru, ne este greu să ne regăsim bucuria jocului. Totuși, dacă ne străduim puțin, putem vedea că este chiar foarte distractiv.

Vă recomand din tot sufletul cartea lui Lawrence Cohen – Rețete de jocuri. Este o carte genială despre cum putem gestiona o mulţime de situaţii cu copiii noştri, prin joc. De acolo am aflat o mulțime de jocuri pentru descărcarea anxietăţilor.

În primul rând folosim foarte mult jocurile de rol. Ne folosim de pluşuri şi de păpuși și imaginez tot felul de povestioare terapeutice. Ele mă ajută pe mine să aflu lucruri importante despre preferințele, temerile sau punctele ei de vedere. Uneori îi propun eu aceste jocuri, alteori preiau din zbor idei din joaca ei.

De exemplu, odată am iniţiat eu o scenetă despre mersul la grădiniţă. Așa am aflat că ea este nerăbdătoare să meargă şi nu are temeri (cel puţin deocamdată) în legătură cu asta.

Altădată a văzut în parc un băieţel cu o maşinuţă roşie, foarte atrăgătoare. Nu a avut ocazia să i-o ceară ca să se plimbe cu ea, deşi şi-a dorit foarte mult. A venit acasă şi a rugat-o pe mama să se joace un joc inventat. Mama trebuia să o ţină în braţe pe răţuşca Daisy (care, în mod obişnuit stă într-un cărucior de plastic). Lari se aşeza în cărucior în locul rățuștei, iar mama trebuia să apese pe dispozitivul rățuștei şi să-i pornească măcănitul. Atunci Lari îi spunea: „Plângi?. Vrei să stai în cărucior? Nu te las. Acum stau eu.” Eu nu fusesem cu ele în parc şi nu ştiam ce s-a întâmplat. Am fost foarte surprinsă de jocul acesta şi imediat m-am gândit că a trecut printr-o situaţie stresantă. Am întrebat-o pe mama şi mi-a povestit faza cu maşinuţa. Acest lucru mi-a confirmat că fiica mea acumulase ceva anxietate, pe care o descărca acum în jocul cu răţuşca.

S-au jucat un timp așa, după care, când s-a simţit ea în control, a luat răţuşca, a consolat-o şi a pus-o din nou la locul ei în cărucior. Am răsuflat şi eu uşurată. Nu e uşor să te uiţi la un astfel de joc fără să te temi că ai un copil egoist. (Deh! Rămăşiţe din vechea şcoală de educaţie.)

Un alt joc, pe care îl am cu ea, este când văd că am făcut ceva ce i-a provocat râsul. Repet acel gest până când văd că nu mai este amuzant pentru ea. Dacă am pronunţat un cuvânt cu o anumită intonaţie, sau am folosit un diminutiv surprinzător pentru ea, dacă m-am înpiedicat, sau orice altceva îi provoacă râsul. Profit la maxim de aceste momente, pentru că râsul acesta din toată inima o ajută să detensioneze tot felul de anxietăţi, dar ne creează şi un context de complicitate, foarte benefic pentru relaţia noastră.

Am avut vreo lună în care era suficient să o întreb dacă „lapticul e pe tavan” şi ea murea de râs. Expresia devenise amuzantă într-o seară, când a băut lapte împreună cu mama mea. Era deja cam sătulă şi se uita mai mult pe pereţi decât să bea. Atunci mama i-a spus: „Hai, Lari! Bei laptele? La ce te uiţi? Lăpticul nu este pe tavan. Sau este?” Iar ei i s-a părut atât de amuzantă situaţia încât a izbucnit în râs. A fost o frază sigură pentru detensionare prin râs, o bună bucată de timp.

 

Sursa: www.freeimages.com

Sunt foarte multe de spus pe această temă. Important este să încercăm să râdem şi să ne jucăm cât mai mult cu copiii noştri. S-ar putea să observaţi cu uimire că vă veți descărca şi relaxa şi voi împreună cu ei.

 

Text de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.