Timp de citire: 4 minute

Iată că am fost în vacanţă şi anul acesta cu prinţesa noastră. Este al treilea an. Ar fi putut fi al patrulea. Dar, atunci când avea ea doar 4 – 5 luni nu ne-am încumetat. Eu eram prea speriată, şi încă în proces de adaptare la viaţa de Bucureşti, pentru a mai putea face faţă la o altă schimbare de decor, fie ea şi de câteva zile.

Au urmat apoi doi ani în care am mers doar la mare, pentru că am observat că fiicei mele îi place apa foarte mult.

Anul acesta, însă, mi-am făcut curaj să mergem şi la mare şi la munte cu ea, în decurs de o lună. A fost foarte frumos! Au fost momente foarte grele, dar au fost foarte puţine în comparaţie cu momentele de relaxare, bucurie şi conectare.

Până acum am citit din experiențele altor mămici şi mi-au prins foarte bine, pentru că am evitat multe situaţii neplăcute. Au fost, însă, câteva lecţii pe care le-am învăţat din propriile greşeli, atât din concediile de anii trecuţi, cât şi din cel de anul acesta.

Când faci programul de activităţi pentru concediu, ţine cont şi de vârsta copilului tău și de cât de obositor poate fi pentru el. Noi am planificat ieşiri, excursii, vizite la obiective turistice, timp de piscină zilnic, astfel că m-am trezit cu un copil încântat, entuziasmat, aparent ok, dar căţărat pe un butoi cu pulbere, gata să izbucenască la cea mai mică frustrare.

De ce? Pentru că nu i-am lăsat deloc timp şi pentru ea. O luam „pe sus” încolo şi încoace. Era supra stimulată de atâtea noutăţi, oameni şi mişcare, încât nu mai avea deloc timp să se acomodeze, şi, uneori, nici măcar să savureze.

Am realizat asta abia în a treia zi la munte. Noi aveam planificat să ne facem siesta la Pârâul Rece, pe marginea unei văi, cu o privelişte superbă către Cabana Trei Brazi. Credeam că ea o să se joace prin iarbă şi o să se bucure alături de noi. Doar că ei îi lipseau toboganele din Bucureşti pe care nu le mai văzuse de 3 zile. A văzut acolo unul micuţ şi nu s-a mai dezlipit de el.

Apoi a fost extrem de bucuroasă să socializeze cu un băieţel sosit şi el la acel loc de joacă. Acesta era un alt aspect care îi lipsise. De trei zile noi urcam cu telecabina, ne căţăram pe stânci, vizitam peşteri şi ea se bucura foarte mult. Dar nu mai socializase deloc cu cineva de vârstă apropiată în acest răstimp.

Ne-am refăcut programul imediat şi ne-am împărţit sarcinile, ca să îi dăm posibilitatea să facă şi lucruri familiare.

În ultima zi la munte, înainte de a pleca, am stat aproape o oră cu ea în cameră, pe covor, să mă joc cu niște biluţe, pentru că mi-am dat seama că deja trecuse prea mult timp de când nu mai făcusem o astfel de joacă şi de conectare noi două.

Neapărat implică şi copilul în stabilirea programului, pentru că s-ar putea să ai surprize în reacțiile lui, dacă şi tu îi faci lui surprize.

De exemplu, la munte am fost cu încă o familie, iar activitățile zilnice le stabileam la începutul zilei, împreună cu ceilalți. Vorbeam noi 4, ne mai documentam pe internet, ne contraziceam, argumentam, decideam şi începeam să ne pregătim de plecare.

Aproape de fiecare dată copilul nu era de acord. De ce? Pentru că în timp ce noi vorbeam fără să o luăm în seamă, ea își făcea un alt plan, singură. Era un plan pe care, bineînţeles, ni-l comunica în momentul în care i-l comunicam și noi pe al nostru. Noi voiam să mergem la peșteră dimineață și la piscină după amiază, iar ea voia să mergem direct la piscină.

Am greşit doar în prima zi, şi parţial a doua zi. Din a treia zi am discutat împreună şi totul a decurs mai uşor.

Respectă ora de culcare a copilului. Noi am greşit în privinţa somnului, atât la mare cât şi la munte.

Fiica noastră nu mai doarme la prânz de la 2 ani şi ceva. Nu intru în detalii, dar vă asigur că am făcut tot ce se putea, până am renunţat să mai încerc, din lipsă de rezultate. Partea bună este că se culcă devreme, în jur de ora  20.30.

În ambele deplasări, datorită consumului mult mai mare de energie, a avut nevoie să doarmă la prânz uneori, iar noi nu am fost pe fază.

Obişnuiţi fiind că ea nu doarme ziua, am cam ratat momentele în care dădea semne de oboseală. La mare a fost mai simplu, pentru că programul era mai lejer. Acolo a avut ocazia să adoarmă de câteva ori la prânz, în cameră, şi într-o seară de la 19.00 până a doua zi.

Dar la munte nu ne-am lăsat deloc timp să o observăm. Așa că şi-a dereglat somnul rău de tot. A avut zile când a dormit în maşină între două locaţii în care mergeam, sau la mine în braţe la coadă la telecabină. A avut seri în care s-a culcat după ora 23.00 şi, din acest motiv, a adormit greu şi s-a trezit foarte târziu a doua zi, dându-ne şi nouă programul peste cap.

Prima zi a fost cea mai haotică. De a doua zi am încercat să refac puţin lucrurile, dar nu mi-a ieşit prea bine. Am reuşit să fac în așa fel încât să îi las timp de somn ziua, ca să-şi refacă forțele, dar asta i-a schimbat ora de culcare de seara. Nu am reuşit să o culc mai devreme de ora 22.00.

Chiar și acum, după o săptămână, încă ne mai luptăm să ne reintrăm în ritmul obişnuit.

Cu toate acestea, a fost extraordinar! 😀 Data viitoare ne vom descurca și mai bine.

 

Text de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.