Timp de citire: 5 minute

Când devii mamă tot universul tău se schimbă. Toată lumea știe acest lucru. Inclusiv viitoarele mămici ce se mișcă greoi prin casă în ultima lună de sarcină. Ele se pregătesc, mai mult sau mai puțin temeinic, iar cei din jur se înghesuie să le umple tolba cu sfaturi. Adevărul-adevărat este că nu știi nimic până în momentul în care îți ții copilul în brațe. Bine! Nu știi nimic nici în acel prim moment de conectare, dar de atunci începi să înveți concret ce urmează să faci.

Pe lângă obișnuitele frământări de mamă, uneori se întâmplă să se mai adauge una: stau cu copilul acasă 2-3-7 ani sau revin la lucru după 3-6-12 luni? Frământarea aceasta am avut-o și eu și am scris aici despre ea.

Acum, când fiică-mea a împlinit 3 ani, iar eu sunt gata să revin în câmpul muncii, mi s-a ivit o altă dilemă: să rămân în sfera liberilor întreprinzători sau să mă angajez? De data aceasta m-am gândit să vorbesc cu prietenele mele care au copii și care au abordat diferit (una de cealaltă) problema întoarcerii la serviciu. Voi scrie o serie de 4 povești adevărate despre ele, alegerile și motivația lor, pentru că, mă gândesc că poate fi de folos și altor mame aflate în această dilemă. Prima a fost povestea Florentinei. Astăzi vă voi spune cea de-a doua poveste.

Pe Madi am cunoscut-o când ea era doar un copil abia intrat în adolescenţă. M-a atras, încă de la început, prin faptul că era o persoană foarte pozitivă, caldă, dar cu un substrat foarte puternic, pe care i-l observai aproape imediat după ce începeai să vorbeşti cu ea. Deşi foarte tânără, avusese deja câteva provocări în viaţă pe care le depăşise şi, cred că asta îi dăduse acea maturitate pe care nu o bănuiai în spatele aspectului ei angelic. Tot timpul am avut-o în minte ca pe un model de organizare şi perseverenţă. Aveam senzaţia că, pentru ea, nu există situaţie de nerezolvat. Făcea planul şi îl urma întocmai până îl realiza. Așa a făcut în liceu cu o profesoară care nu o suporta, dar a sfârşit prin a o aprecia (profesoara pe ea). Așa a făcut în facultate când a lucrat şi şi-a construit visele cărămidă cu cărămidă, așa a făcut după ce s-a angajat într-o bancă prestigioasă şi a crescut în carieră, şi la fel a procedat şi după ce a devenit mamă şi şi-a construit un echilibru foarte frumos în familie. Ea este modelul meu de mamă-femeie de carieră.

Viaţa şi conjuncturile ne-au adus în situaţia să nu ne vedem o perioadă lungă de timp, dar ne-am revăzut când copiii noştri aveau cam 2 ani. Din start eu am fost uimită cât de relaxată şi de sigură pe ea era în raport cu mămicenia. Am văzut la ea că a fi mamă era o bucurie şi o atitudine firească, fără întrebări sau nesiguranţe. Făcea totul perfect (din punctul meu de vedere): comunicare foarte bună cu copilul, nu îi turna interdicţii fără limită, îi îndeplinea prompt orice nevoie, şi în timpul acesta rămânea calmă şi zâmbitoare. Am şi întrebat-o la un moment dat dacă a ţipat vreodată la el, şi, când a răspuns că nu, am admirat-o dar am avut şi o urmă de regret pentru că eu nu aş fi putut da acelaşi răspuns.

Apoi, când am stat de vorbă mai pe îndelete, am aflat că nici ea nu a fost scutită de îndoieli şi nesiguranţe. Iar frământările mele despre revenirea la job le-a avut şi ea din plin.

Sursa: www.freeimages.com

Iniţial era hotărâtă să se întoarcă la serviciu când băiețelul ar fi împlinit 11 luni, pentru că era pe vremea acelei legi restrictive, când nu puteai lua indemnizaţia de creştere copil în cuantum de 80% decât dacă reveneai la 11 luni. Însă nu a putut. A simţit că fiul ei nu este pregătit şi nici ea nu era. A început un travaliu de despărţire care a durat până când băiețelul a împlinit 1 an şi 9 luni.

În toată această perioadă a stat inclusiv în concediu fără plată şi a încercat diverse variante, în care să fie bine pentru amândoi. L-a dus la o grădiniţă în sistem alternativ şi l-a ajutat cu adaptarea acolo. Apoi a reuşit să îl ducă la grădiniţa pe care o dorea cel mai mult (tot în sistem alternativ), dar la care nu avusese acces iniţial. Aşa că a urmat o nouă perioadă de acomodare. Apoi a fost nevoită să se întoarcă la serviciu la program de 6 ore, pentru a-l putea duce şi aduce de la acea grădiniţă cu program până la ora 16. Când a trebuit să treacă la program normal la serviciu, a căutat o bonă. Ajunsese să fie chiar presată de timp, pentru că momentul trecerii la program full se apropia şi bonă tot nu găsise. Dar, într-un final, a găsit persoana care era exact așa cum şi-o dorise: tânără studentă, blândă şi deschisă. Abia din acel moment a putut să fie liniştită şi să se concentreze şi pe ea şi pe munca ei. Ba chiar a acceptat provocări noi la job şi a reînceput să se concentreze pe carieră.

Deci nu i-a fost uşor. A avut şi ea dificultăţi în a se rupe de copil, dar şi-a luat atâta timp cât a fost nevoie pentru ca separarea să se desfăşoare bine pentru amândoi. Apoi a căutat acele variante pentru copil care îi asigurau ei liniştea mentală pentru a se putea întoarce la serviciu. De ce a vrut asta? Pentru că ea consideră că o mamă are nevoie şi de viaţă personală, are nevoie să evolueze şi separat de copilul ei pentru a-i putea fi model mai târziu.

Acum este foarte liniştită şi relaxată cu situaţia actuală. Băiețelul ei este foarte fericit la grădiniţă, şi-a făcut prieteni, cu bona se înţelege excelent, iar ea deja este angrenată în proiecte noi şi provocatoare la job. Seara, până la somn, atât ea cât şi soţul îi acordă 100% din atenţia lor copilului. Se joacă, se duc în parc, se reconectează şi nu fac nimic altceva decât să fie împreună. Practic acele două ore şi un pic sunt de cea mai bună calitate.

Am întrebat-o, de asemenea, cum se descurcă cu toate sarcinile unei mame, soţii şi femei de carieră. Răspunsul a fost simplu: „Am grijă de mine. Când eu sunt bine, suntem bine toţi trei. Dacă am nevoie de 10 minute pentru mine şi nu le pot avea atunci, mă încarc negativ şi nu mai suntem ok nici unul. „

Așa că au o prioritate în familie: atât ea cât şi soţul ei, atunci când simt nevoia să ia o pauză, celălalt îl suplineşte atât cât este nevoie. Au o doamnă care îi ajută la curăţenie şi gătit o dată pe săptămână, din când în când lasă copilul cu bona şi ies doar ei doi în oraş, ea are ieşiri doar cu prietenele ei, şi soţul are momentele lui speciale. Astfel echilibrul se păstrează indiferent de provocări.

Sursa: www.freeimages.com

Sunt foarte inspirată de câte ori vorbesc cu ea, pentru că hotărârea, echilibrul şi atitudinea conştiincioasă răzbat din fiecare cuvânt şi acţiune. Ea este Madi, modelul meu de mamă-femeie de carieră!

 

Scris de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.