Timp de citire: 5 minute

Vreau să previn, încă de la început, persoanele pudice, dacă știu că le este greu să digere un astfel de subiect, să închidă din start articolul și să nu citească. Dar mamele, de copii mai mici sau mai mari, ar trebui să nu ignore, nu neapărat acest articol, dar în mod clar subiectul.

Am văzut pe un grup de mămici de pe Facebook întrebarea referitoare la modul cum le răspundem copiilor la întrebările legate de sexualitate sau de naștere. Comentariile la acea postare mi-a adus aminte de propria mea experiență din copilărie legătură cu acest subiect.

Sexualitatea era clar un subiect tabu în anii 70-80, când mi-am trăit eu copilăria. Pot spune că am avut noroc să aflu despre modul de concepere a copiilor de la o colegă, care aflase la rândul ei de la un frate cu vreo 10 ani mai mare. Norocul nostru, al amândurora, a fost că fratele ei a fost foarte relaxat în privința subiectului, iar explicațiile au fost corecte, firești și fără nici o componentă scabroasă sau înfricoşătoare. Dar în privința nașterii copiilor, lucrurile nu au mai stat așa de bine. Aveam 5 ani când mama era însărcinată cu sora mea. Am pus un milion de întrebări și nu m-am lăsat până nu am aflat adevărul. Inițial mi s-a spus clasica poveste cu barza. Mi se părea extrem de ciudat ca o pasăre, nu foarte mare, să poată să ducă în cioc un bebeluș destul de mare comparativ cu o pasăre. Apoi mamei îi creștea burta, iar cei din jur făceau des referire la ea. Ceva nu se lega. Într-un final mama a capitulat în fața curiozității mele și mi-a spus că acolo, în burtică, poartă un copil, care va fi fratele sau sora mea. Dar mai mult de atât nu am mai putut să aflu. Oricât am întrebat eu cum a ajuns copilul acolo și cum o să iasă, nu am mai primit nici o lămurire. Bunica mea mi-a dat un răspuns halucinant, ades practicat în copilăria ei: copiii ies pe la subrațul mamei. Până şi mie, un copil de 5 ani, mi s-a părut cam SF. Nu am crezut, dar am fost foarte dezamăgită. Vedeam cum adulţii din jurul meu evită să îmi răspundă şi mă gândeam că nu au încredere în mine. Dar nu m-am resemnat. Am continuat să întreb copiii de pe afară, verii şi verișoarele, şi chiar unchii sau mătuşile care aveau un moment să mă asculte. Adevărul l-am aflat pe bucăţi, şi în mare parte de la alţi copii. Partea rea a fost că a ajuns la mine o imagine înfiorătoare, cu femei urlând, cu dureri ale facerii imposibil de suportat, cu un chin-pedeapsă pentru femeie. Până să rămân însărcinată eram convinsă că voi face cezariană, pentru că interiorizasem foarte bine mesajul acela apocaliptic pe care îl primisem în copilărie şi se transformase într-o teamă aproape inconştientă de naştere. Norocul meu a fost că s-a petrecut ceva în mine în momentul în care am rămas însărcinată, şi mi-am schimbat hotărârea. Astfel am aflat adevărata frumuseţe a experienței naşterii, care nu are nimic în comun nici cu vreo pedeapsă, nici cu ceva insuportabil.

Dar, să revenim la subiectul nostru. Eu am hotărât că fiica mea va afla totul de la mine, corect şi în siguranţă, fără scârboşenii sau imagini apocaliptice.

În primul rând apare întrebarea la ce vârstă putem vorbi cu copilul despre diferenţele dintre fete şi băieţi, despre sexualitate sau naştere. Apoi cum să facem asta? Cum să formulăm? Şi apoi, de ce ar fi atât de important să vorbim cu copilul de la vârste foarte mici? Răspunsul l-am aflat la cursul de parenting (la care am fost şi despre care v-am mai vorbit). Copilul are capacitatea să înțeleagă subiectul încă de la vârsta de 2 ani. De fapt, este important să nu ignorăm sau să nu tratăm cu ezitare momentele în care copilul pune întrebări sau se arată interesat. De exemplu, eu i-am povestit fiică-mii despre diferenţele dintre băieţi şi fete când avea 1 an şi câteva luni. O prietenă de-a mea a venit în vizită cu băiețelul ei care e cam de-o seamă cu a mea, iar când a trebuit să îi schimbe pampersul, fiică-mea a devnit interesată de faptul că el arată diferit. Deşi ea nu ştia să zică decât câteva cuvinte, deci nu îşi putea verbaliza curiozitatea, am citit în privirea şi gesturile ei că vrea să afle ce se întâmplă. Am lăsat-o să se apropie, dar nu am lăsat-o să pună mâna (deşi ar fi vrut). I-am spus simplu că băieţii sunt construiţi diferit de fetiţe, că el are penis, iar ea are vulvă. Am lăsat-o să se uite şi să observe şi gata. Mai târziu, aproape de 3 ani, a văzut o poză cu mine însărcinată şi i-am spus că acolo, în burtică, era ea. Atunci m-a întrebat cum stătea ea acolo. Am deschis calculatorul, am apelat la sfântul Google şi i-am arătat poze. Am luat-o de la capăt cu diferenţele şi i-am arătat desene cu fetiţe şi băieţi. Apoi i-am explicat simplu, adaptat la nivelul ei de înţelegere, că tatăl pune un mic ousor la mami în burtică, care creşte şi se formează un bebeluş. Exact așa a fost şi în cazul ei. Apoi i-am arătat desene cu copilul în burta mamei, de la concepere până la naştere. Apoi i-am spus că, atunci când este gata, copilul iese afară din burtica mamei şi gata.

Aceasta a fost experienţa noastră până la această vârstă. Dar, data viitoare când va fi din nou interesată, o voi lua de la capăt cu explicațiile şi pozele şi îi voi răspunde la toate întrebările. Dacă o să am reţineri, o să îi spun simplu ce simt. Şi îi voi explica că am reţineri pentru că, pe vremea mea (vai! ce bătrână mă simt :-P) nu se vorbea atât de deschis şi nu ştiu foarte bine să o fac.

De ce ar trebui să facem asta? Ei bine, la cursul despre care vă vorbeam, am aflat câteva lucruri care m-au şocat. 80% dintre copiii abuzaţi sexual au avut drept agresor o persoană din anturajul părinţilor, iar familia nu a bănuit nimic nici un moment. Pe de altă parte acei copii s-au ruşinat să povestească, tocmai din cauză că era un subiect tabu în familie şi nu au avut curaj. Mi s-a zburlit părul de pe mine la gândul că 80% dintre acei copii, sau măcar jumătate dintre ei ar fi scăpat de o astfel de traumă dacă, pur şi simplu, ar fi avut curajul să spună familiei. Vorbind cu copiii noştri firesc, ei au curajul să ne spună orice lucru ciudat care li s-ar putea întâmpla. Pe de altă parte, atunci când îţi înveţi copilul cum se numeşte organul lui genital, poţi să îi adaugi simplu că acela este un loc pe care doar el îl atinge. Astfel, dacă din nefericire se va afla într-o situaţie nefirească, el va şti imediat să recunoască şi să conştientizeze că ceva în neregulă se poate întâmpla.

Unele mămici de pe grupul despre care vă spuneam la început, erau îngrijorate că ar putea fi afectat copilul, dacă îi povesteşti prea devreme. Ei bine, nu. Psihologii spun că nu va fi deloc afectat copilul, dacă tu, ca părinte te comporţi firesc. Copilul nu dă o conotaţie sexuală nici organelor, nici actului de concepere a unui copil. Pentru el este exact acelaşi lucru să înveţe să arate nasul, penisul sau genunchiul. La fel i se pare normal să înveţe cum mâncarea ajunge în stomac şi ne hrăneşte, iar oușorul de la tata ajunge în burtică la mama şi formează un bebeluş.

Cred că este momentul să rupem lanțul de tabu-uri care s-a perpetuat până la noi, iar copiii noştri să fie mai în siguranţă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.