Mother giving birth to a baby. Mom holding her new born child after labor.

Încă de când era fiică-mea mică, cam de pe vremea când s-a născut, am fost preocupată să o „citesc”, să îmi dau seama ce îi place, ce își dorește, ce preferințe are. Pe lângă acestea, încercam să o cunosc cât mai bine, să dau la o parte propriile mele proiecții (pe care fără să vreau le făceam asupra ei) și să observ ce înclinații sau aptitudini are. M-am străduit să fac asta din primul moment în care am avut-o în brațe. Și tot cam din acel moment am început să am senzația că nu înțeleg nimic. Mi-am cumpărat o carte despre limbajul bebelușilor și nici măcar nu am reușit să o citesc toată, pentru că nu înțelegeam.

De curând am avut o surpriză. Fiică-mea a început să spună tuturor celor dispuși să o asculte, iar mie și lui taică-su’ de vreo 1000 de ori pe zi: „Mie îmi pace mai mult vede.”. Și, dintr-o dată, ceața s-a împrăștiat și am văzut adevărul: eu am știut asta tot timpul. Şi, mai mult, am ştiut tot timpul ce preferințe are fiică-mea şi am înțeles-o în majoritatea cazurilor. Doar că stresul meu era atât de mare încât nu vedeam asta. Dacă se mai adăugau și vocile celor ce se întâmpla să fie în preajma mea, deja propria intuiție scădea volumul atât de mult încât nici nu o mai auzeam.

Tocmai de aceea am hotărât să scriu acest articol, şi în special pentru o prietenă de a mea, aflată în primul trimestru de sarcină. Peste tot se vorbeşte despre pregătirea pe care trebuie să o facă mama, şi chiar întreaga familie, pentru a aştepta mica minune în casa lor. Liste peste liste cu ce trebuie să conţină geanta pentru maternitate, cum trebuie să arate camera nou-născutului, cine vine să o ajute pe mamă, şi tot felul de astfel de pregătiri. Toate sunt bune, numai că se pierde din vedere un aspect foarte important: buna stare a mamei. Totul se învârte în jurul copilului, când de fapt, eu cred că totul ar trebui să fie aranjat pentru a proteja mama. Apoi, ea fiind relaxată, poate asigura tot ce îi trebuie nou născutului. Am început articolul subliniind stresul meu, tocmai pentru că acest lucru, în principiu, nu este luat în considerare. Sau dacă este luat în calcul, este repede rezolvat prin asigurarea prezenţei în casă a proaspetei bunici, sau cel mult a unei bone. Numai că exact acest lucru, deşi lăudabil, nu este necesar (oricum nu sub forma unei prezenţe care să o înveţe pe mamă ce să facă). Haideți să îmi explic punctul de vedere.

Există în medicină o ramură denumită maternologie. În România abia începe timid să se afle despre ea. Avem deja specialişti formaţi în acest domeniu, dar oficial nu i se dă încă importanţă. Această ramură se ocupă de mamă imediat după naştere. Trăirile ei sunt foarte intense şi foarte variate, şi, de cele mai multe ori, sunt ignorate sau repede înnăbuşite sub noianul de sfaturi bătrâneşti sau chiar ale medicului de familie, dar care nu rezolvă adevărata problemă. Instinctul mamei este foarte important, dar este repede redus la tăcere când plânge copilul. Imediat mătuşa, bunica, vecina sau medicul de familie vine cu sfaturi: fă-i program, dă-i lapte praf, vai – nu ai lapte, nu îl ţine în braţe că îl înveţi așa, copilul trebuie să stea singur în cameră, dă-i şi puţină apă că îi este sete, pune-i căciulă că îl trage curentul, etc. Indiferent ce simte mama, trebuie să ignore, pentru că sfaturile celelalte sunt mult mai avizate, nu-i așa? Până la urmă ce ştie ea, femeia care până mai ieri era doar o puştoaică/femeie de afaceri/contabilă/etc? Deci în nici un caz nu are experienţa mamei/bunicii/medicului de familie. Ori în cazul unui copil sănătos, mama, dacă este ajutată să stea în linişte şi i se dă încredere în ea, ştie cel mai bine ce are nevoie copilul.

Dacă ar fi să o sfătuiesc concret pe prietena mea acum, i-aş spune așa:

  1. Nu amenaja nimic special pentru camera copilului. Este suficient să ai un pat foarte mare în care să stai cu el şi cu soţul tău. Dacă aveți probleme cu somnul, eventual puteţi aranja să aveți un pat separat, pentru tine şi copil, sau chiar o saltea direct pe covor. (găsiţi aici un articol grozav despre amenajarea camerei unui copil mic cu probleme de somn şi cât de bine s-au rezolvat ele). Să dormi în pat cu bebelușul îţi va da posibilitatea să fii mereu lângă el, să îl simţi, să reacţionezi imediat ce el are o nevoie. Cresc șansele să alăptezi, pentru că, neavând un program, lactaţia se va regla doar la cererea bebelușului. În afară de asta, vei avea un copil mai relaxat, pentru că se va simţi în permanenţă în siguranţă lipit de tine şi nu înconjurat de nu ştiu ce pluşuri colorate.
  2. Aranjează lucrurile astfel încât să nu faci nimic-nimic măcar o lună din momentul în care vii cu copilul acasă: nu gătit, nu curăţenie, nu spălat sau călcat. Eu cred că totul ar decurge mai frumos pentru proaspăta mămică dacă doar ar dormi, ar citi, s-ar plimba şi ar sta cu copilul ei, cel puţin în prima lună. Orice treabă ar face în plus, ar trebui să fie doar pentru că vrea ea să o facă, nu pentru că are vreo obligaţie pentru asta. De fapt cred că ajutorul bonei sau al bunicilor poate să se îndrepte exact în această direcţie, a sprijinului la treburile casnice şi eventual pentru îngrijirea celorlalţi copii (atunci când aceştia există în familie deja).

Citeam că o femeie care naște undeva în nordul Europei (Irlanda sau Suedia… nu mai ţin minte exact), stă o lună în spital cu copilul după naştere. Dar maternitatea este, de fapt, un fel de sanatoriu, în mijlocul naturii, unde poate veni în vizită soţul şi familia. Scopul este ca mama să nu aibă nici o grijă şi să se poată acomoda la noua postură şi să se conecteze cum trebuie la micuţ. Mi de pare genial acest aranjament. Iar dacă la noi nu există așa ceva, măcar acasă își poate aranja proaspăta mămică lucrurile pentru propriul echilibru, pentru a fi relaxată şi liberă să își audă şi să îţi simtă copilul.

Restul listelor sunt în regulă, dar, probabil pe primul loc în listă ar trebui să figureze exact liniştea mamei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.