Timp de citire: 3 minute

meditation-1837347__480Încă nu a trecut perioada aceea dintre ani când suntem predispuși la introspecție. Cum a fost anul care a trecut și ce decizii luăm pentru anul următor?

Ne uităm în urmă cu satisfacție, uimire, bucurie, însă, de multe ori simțim și dezamăgire sau tristeţe. Dar, adevărul este că toate experiențele noastre trebuie privite cu satisfacție, pentru că sunt pozitive; dacă nu prin efectele lor, măcar prin lecțiile pe care ni le oferă.

Când mă gândeam la mine și la anul care tocmai s-a încheiat, aveam impresia că nu a fost unul extraordinar. Nu am avut cine știe ce realizări sau evenimente. Dar, atunci când m-am așezat în fața jurnalului și am început să mă gândesc în amănunt, am realizat că am avut un an extraordinar.

Poate că nu a existat vreun eveniment marcant, dar este bine, pentru că nici unul negativ nu a fost. Am avut două obiective importante și nu le-am realizat pe nici unul. Dar am realizat că nu depindeau 100% de mine. Deci nu aveam decât să accept irealizabilul și să nu îmi dau frâu liber dezamăgirii. Am realizat în schimb, că a fost anul în care mi-am vindecat răni și în care, pentru prima dată, mi-am îmbrățișat cu înțelegere copilul interior. Am trecut prin momente de tensiune în relația cu copilul meu, din cauza personalităților noastre puternice. Dar tocmai acele tensiuni mi-au adus soluția, atât pentru a armoniza relația cu fiică-mea, cât și pentru a-mi trăi viața cu adevărat: a trăi în prezent.

Nu este cine știe ce revelație, dacă stai sa te gândești că, peste tot pe unde se vorbește despre dezvoltare personală, găsești același îndemn. Dar, până acum, nu făcusem nici un pas în această direcție. Mi se părea foarte simplu de făcut, numai că priveam această practică doar ca pe ceva ocazional. Și eu nu prea aveam timp să mă ocup și de asta. Ce ironie! Eram prea ocupată cu viața mea ca mai am timp să o și trăiesc!

Mi-am amintit la un moment dat că, undeva în jurul vârstei de 10 ani, am avut prima experiență de conștientizare a propriei ființe. Amintirea este încă foarte limpede în minte mea: eram la mine în cameră, stăteam pe canapea și, dintr-o dată am început să îmi conștientizez corpul. Îmi mișcam mâinile și mă gândeam că e fascinant că „eu pot decide dacă le mișc sau nu. Și, uite, dacă vreau, pot să mă ridic și să ies din cameră. Wow! Este decizia mea și stă în puterea mea să fac orice.” Și… m-am speriat. „Nu este normal ce mi se întâmplă. Dacă preiau eu controlul total asupra mea și nu voi mai ști ce să fac? Mi-a fost bine până acum, cu toate câte am de făcut și cu toate regulile pe care nu le înțeleg. Îmi intraseră deja în reflex și nu mai trebuie să controlez eu nimic. Dacă greșesc ceva, imediat un adult din jurul meu mă corectează și gata. Dar așa? Cum aș putea eu să mă descurc de una singură cu atâtea decizii?”

Din acel moment am început să îmi inhib acel proces de conștientizare și de trăire în prezent și să îmi programez temeinic pilotul automat. Mi se părea că sunt o ciudată și că trebuie să mă aduc pe calea cea bună de urgență, ca să pot supraviețui într-o lume atât de restrictivă. Nu puteam să fac ce vreau eu într-o astfel de lume. Puteam doar să fac ce trebuie. Așa că, mi-am consumat toată energia și am reușit, până la urmă, să mă rup din nou de realitate.

Deși am avut până acum o viață frumoasă, plictisitoare pe alocuri și fascinantă pe alte părți, a fost totuși destul de tristă, pentru că m-am bucurat foarte rar cu adevărat de ceea ce aveam. De obicei, pilotul meu automat era extrem de critic și panicat. În general analizam excesiv lucruri din trecut pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut, sau mă îngrijoram pentru ceea ce bănuiam eu că s-ar putea întâmpla în viitor.

Dar, anul trecut a fost anul în care am înțeles cu adevărat ce am de făcut pentru a trăi conștient. Fiică-mea, care m-a forțat să încetinesc ritmul gândurilor și al grijilor nebune, a fost cea care mi-a arătat, indirect, calea către conștiență.

Acesta este unul dintre scopurile mele pentru anul următor: să reușesc să trăiesc cât mai mult conștient. Și, am convingerea că aceasta este baza pentru realizarea tuturor celorlalte lucruri pe care mi le-am propus, și care țin de partea materială, profesională, personală și spirituală.

Voi ce credeți?

Sursa foto: https://pixabay.com/en/photos/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.