De vreo 10 zile România este străbătută de valuri de coduri de diverse culori și pentru diverse fenomene meteorologice. Este o perioadă dificilă. Și, totuși cred că cel mai rău lucru care ni se întâmplă acum sunt știrile.

Pe orice post TV te-ai uita, vezi figuri grave care anunță cu ton apocaliptic catastrofele ce tocmai se întâmplă. Urmărindu-i, te înfiori, încerci să găsești și ceva pozitiv ca să te mai liniștească puțin, dar, în final nu te mai poți opune și te îngrijorezi, începi să te gândeşti numai la situații rele ce ți se pot întâmpla și … amorțești mental. Creativitatea, atitudinea pozitivă, voința, toate sfârșesc legate fedeleș în corzile fricii induse de știrile catastrofale.

Personal, știrile mi se par utile, atâta timp cât au ca scop informarea populației. Este bine să se anunțe când e cod portocaliu de ninsoare și în ce regiuni. Astfel, gravida în 9 luni dintr-un sat din Bărăgan poate să ia măsurile necesare pentru a fi mai aproape de un spital, iar omul de afaceri care avea planificată o deplasare la Constanța, poate să își amâne întâlnirea cu vreo 3 zile, până trece pericolul să rămână în troiene și să se umple de nervi, așteptând să își pună cineva sănătatea în pericol pentru a-l salva. Deasemenea, sigur că vreau să știu dacă autoritățile s-au descurcat în astfel de situații, ca să știu la alegerile următoare cine e capabil și cine nu. Dar de aici și până la a afișa titluri care leagă oamenii în fața televizorului, speriați ca de sfârșitul lumii, e cale lungă. „România sub zăpadă „, „Zeci de drumuri închise ” sunt titluri dezinformatoare, care îți induc ideea că dezastrul este în toată țara, deși doar câteva județe sunt sub zăpadă și acele zeci de drumuri sunt doar în acele câteva județe. Genul acesta de titluri nu informează ci instigă la panică și inacțiune.

De la Revelion încoace am tot fost pe drumuri în Prahova și Ialomița. Fiind în concediu, m-am uitat mai mult la știri, împreună cu familia. Deși inițial încercam să îmi păstrez rațiunea și doar să folosesc informațiile pentru a ști când să plec la drum, într-un final, am fost învinsă de atâta panică, și m-am trezit că privesc pe geam o ninsoare ca în povești (aflându-mă în concediu la munte) și că îmi trece prin cap să rămân în cameră, pentru că, nu-i așa, uite ce urgie e afară. Noroc că mi-am revenit și am ieșit pe pârtie, petrecând unele din cele mai distractive momente în familie.

Și, până la urmă, ce ne văicărim atât!? Este o iarnă grea? Asta e! Au fost și mai grele. Când eram copil am savurat de multe ori, cu sania prin troiene, amânarea începerii scolii. În liceu am înotat prin zăpadă până la genunchi ca să ajung la școală, pentru că se oprise circulația tramvaielor. Și când era iarna mai grea, era o atmosferă atât de frumoasă, de solidaritate și prietenie, când ieșeau toți vecinii cu lopețile și deszăpezeau străduțele dintre blocuri!

Chiar așa! Noi ce am făcut pentru a ne ușura situația? „Fa ce poți, cu ce ai, acolo unde te afli.” spunea T. Roosevelt. Haideți să ne curățam noi trotuarul din fața casei sau a magazinului, haideți să fim mai responsabili și să nu ne mai înghesuim pe autostradă când știi că urmează cod roșu și haideți să avem o atitudine mai bună atunci când autoritățile fac cam tot ce pot și noi tot trebuie să plecăm pe jos la serviciu. Abia atunci vom putea găsi soluții creative și vom putea trece peste coduri. Cred că despre soluții și atitudine pozitivă ar trebui să se dea mai mult la știri, iar influența lor să meargă către promovarea spiritului civic, nu către panică.

(Bucureștiul sub zăpadă în 1954) – sursa foto Omofon.com