Știți deja că, de săptămâna trecută, am completat programul meu de asigurare a unei siluete sănătoase pentru toată viața, cu acea componentă de slăbire. Nu am răbdare să aștept sfârșitul primei luni pentru a vă povesti. Mă va ajuta și pe mine să mă plâng, să mă bucur și să mă motivez, dar cred că o să ajute cel puțin o persoană în plus, care își dorește să schimbe ceva în stilul de viață.

În primul rând, vreau să vă explic de ce am folosit expresia „program de slăbire ” și nu „cură de slăbire „. „Cura” înseamnă o acțiune limitată în timp, o săptămână, o lună sau doi ani. „Programul” presupune o acțiune planificată, disciplinată, însoțită și de anumite rutine, care poate fi susținută toată viața.

În al doilea rând, aș vrea să vă spun de ce am luat eu această decizie. Pentru că, da, este nevoie de o decizie bine fundamentată, și nu este suficientă o reacţie pur emoțională atunci când ți se rupe mâneca paltonului în momentul în care te apleci să îți iei copilul în brațe (pentru că eu am păţit-o). Este foarte important să îţi găseşti o motivaţie profundă, dincolo de aspectul fizic sau de sănătate, ca termeni generali. Trebuie să ştii concret ce te deranjează acum în ambele aspecte şi către ce anume vrei să te îndrepţi (sau să revii) şi, mai ales „de ce”. Acel „de ce” va fi mai important decât orice atunci când îţi este poftă de amandină, când eşti invitat la o pizza sau când copilul tău mănâncă un ou ochi şi tu ai senzaţia că nu ai mai mâncat așa ceva de 100 de ani şi că îţi aminteşti că era cea mai bună mâncare de pe pământ.

În al treilea rând, vreau să vă spun în ce constă programul meu de slăbire, ca să înțelegeți că, de fapt, nu este deloc greu şi că, așa cum v-am mai spus, este nevoie doar de disciplină. Având în ajutor produsele Herbalife, am asigurat micul dejun şi cina cu acel shake nutritiv despre care v-am mai povestit eu pe aici. Am în dulap 5 arome din cele 9 existente: ciocolată, mentă şi ciocolată, fursecuri şi frişcă, măr copt şi scorţişoară, zmeură şi afine. Oricum eu mâncam un astfel de shake la micul dejun. Acum voi înlocui şi cina şi voi slăbi pentru că shake-ul este slab caloric şi foarte bogat în nutrienţi. Deci voi fi foarte bine hrănită cu foarte puţine calorii. Dacă mai există cineva care încă se teme dacă nu cumva aceste produse creează dependenţă, vă pot spune doar atât: NU. Nu intru în detalii acum. Voi răspunde personal sau într-un articol separat dacă îmi daţi de ştire că este un subiect de interes. În afară de shake, mai iau câţiva suplimenţi cu vitamine şi minerale, omega 3 şi un supliment absolut revoluţionar (pentru mine), care îmi taie pofta de mâncare între mese, îmi dă energie şi arde grăsimile. Toate sunt din plante uscate, măcinate şi presate la rece. Având aceşti suplimenţi de 3 ori pe zi, cele două mese cu shake şi două gustări de fructe între mese, am libertatea la prânz să mănânc ceea ce îmi place. Daaar, aici intervine disciplina. Când ai 3 mese pe zi cu mâncare clasică, poţi mânca ce îţi place toată ziua: dimineaţă salam, la prânz cartofi prăjiţi, seara şaorma şi între mese biscuiţi, sărăţele, ciocolată, cafea şi un suc. Şi astfel se duce sănătatea ta, puţin câte puţin, până realizezi că nu ştii ce să mai faci.

Cu un astfel de program şi eu mănânc ce îmi place toată ziua. Cred că v-am mai povestit despre dependenţa mea de dulciuri. Este nocivă, este exact ca dependenţa de alcool sau droguri, a apărut într-un moment greu pentru mine, şi este la fel de greu de potolit cum este dependenţa de orice altă substanţă. Însă, spre deosebire de alte dependenţe, pe aceasta o pot păcăli. O zi de a mea este extraordinară, din punctul de vedere al gustului, şi nu numai. Dimineaţa, la 7.30 îmi iau tabletele şi mă apuc să prepar ceaiul şi shake-ul pentru toată familia. În acest timp breau vreo 500 ml apă. Tabletele necesită asta, iar corpul meu, cam deshidratat, îmi mulţumeşte. Nu mă forţez, breau cu înghiţituri mici, în ritmul meu. La 8.00 mă aşez şi îmi savurez shake-ul şi ceaiul fierbinte (așa îmi place mie, dar nu este obligatoriu să îţi ardă limba). Shake-ul este divin. Fac diverse combinaţii din aromele de mai sus: mentă cu ciocolată, frişcă cu măr, mentă cu frişcă, ciocolată cu frişcă, zmeură cu măr sau cu ciocolată. Uneori fac shake fierbinte de măr copt şi scorţişoară şi se îngroaşă ca o budincă. În acest timp citesc, scriu pe blog sau în jurnalul meu, mă uit pe Facebook, sau petrec timp cu soţul sau cu copilul. De fapt fiică-mea este mare fan shake şi, uneori, mă invită să îl bem împreună şi să ne uităm la Frozen sau la Maşa şi ursul. După ce termin shake-ul îmi este sete, așa că mai breau vreo 500 ml apă în următoarele 2 ore.

În primele 3 zile mi se făcea poftă de o gustare pe la ora 10.00. Atunci aveam programat fructul. Dar, creierul meu obişnuit să îi dau o ciocolată, se strâmba la mărul meu şi dădea cu pumnul în masă. M-a ajutat să conştientizez că este doar o poftă şi nu o nevoie reală a corpului, şi să îmi aduc aminte de mâneca ruptă a paltonului, de colăceii de la şolduri şi de cântarul nemilos care îmi arăta greutatea pe care o aveam când eram gravidă în nouă luni. Cred că se aliase cu oglinda care îmi arăta tot o imagine de femeie gravidă. Așa că al meu creier a fost nevoit să se mulțumească cu un fruct.

Prânzul l-am luat între 12.00 şi 13.00, respectând jumătatea de oră între tablete şi masă şi cele 2 căni de apă. Aici a venit provocarea: să mănânc ce îmi place, dar nu chiar tot ce îmi place, cantitativ vorbind. Adică eu aş fi vrut supă, ouă ochiuri, salată, brânză cu mămăligă, pâine cu unt şi cu lapte. Creierul meu o luase razna din nou, speriat că nu va mai mânca niciodată nimic. Am intrat din nou în şedinţă de conştientizare cu el şi i-am explicat că va mânca tot ce îţi doreşte dar că trebuie să programăm, să alternăm şi să ne disciplinăm. Așa că a primit doar supă şi 2 ouă cu puţină pâine. Corpul era foarte mulţumit, așa că creierul a trebuit să se resemneze.

A trebuit să îl mai conving de încă un lucru: să nu mă facă să mănânc ceea ce a rămas nemâncat în castronelul copilului meu. I-am adus aminte că el m-a adus în situaţia de acum, cu cererile lui repetate de ciocolată şi cu disperarea lui de a nu arunca mâncarea nefolosită de copil.

După amiază am băut un ceai energizant, iar seara am servit din nou un shake delicios de frişcă şi biscuiţi făcut cu iaurt.

Cam așa s-a desfăşurat toată săptămâna şi nu mi-a fost greu decât în primele zile. Nu mi-a fost foame niciodată, dar mi-a fost dor de diverse lucruri. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nici dor nu mi-a fost. Era doar obişnuinţa de până atunci. Culmea este că nu mă gândeam la dulciuri, pentru că dulce aveam dimineaţa şi seara. Mă gândeam la mâncarea fiică-mii şi a soţului. Seara, când le puneam lor să mănânce, eu plecam din cameră şi îmi beam shake-ul în sufragerie, dacă nu cumva era deja mâncat de vreo două ore. (

Am avut două greşeli pe care le-am făcut în această săptămână. Una a fost că nu am renunţat complet la cafea. În 5 zile din 7 am băut o cafea mică-mică dar cu mult zahăr, după masa de prânz. Cealaltă s-a întâmplat sâmbătă seara când, luată pe sus de familie, am ajuns la o pizza. Nu am mâncat decât 2 felii, dar aş fi putut să nu mănânc deloc pentru că nu aveam poftă nici un pic. Aş fi putut să beau shake-ul când am plecat de acasă şi nici foame nu mi-ar fi fost. Dar a fost … obiceiul de a face un lucru la grămadă cu toată lumea. Pe de altă parte, au fost şi lucruri pe care le-am făcut uimitor de bine: am avut niște biscuiţi rămaşi de la munte şi nu am simţit nici cea mai mică nevoie să îi mănânc şi mi-am impus disciplină în gustările dintre mese şi am respectat-o chiar dacă simțeam să o iau pe arătură.

În concluzie, prima săptămână este cea mai grea exact din cauza acestor obiceiuri pe care trebuie să le disciplinezi. Trebuie să înveţi să nu mai mănânci decât de foame. Trebuie să înveţi să mănânci pentru plăcerea gustului şi nu pentru umplerea stomacului (cel puţin asta trebuie să fac eu). Atunci când ai o poftă, este necesar să înveţi cum să îţi faci pofta fără să te imbuibi. Eu zic că sunt pe drumul cel bun, mai ales căăă …. (să bată tobelee!) … rezultatul după prima săptămână este de -1,5 kg! Yeeei! Pentru prima săptămână puteau să fie 2kg, dar v-am povestit cu cafeaua şi cu pizza. Ah! Şi am făcut şi sport în 4 zile din cele 7 :-).

Dacă îmi adresaţi celbra întrebare: „Dacă o să ai atâtea restricţii toată viaţa, ce viaţă va mai fi asta pentru tine?”, eu o să vă dau răspunsul pe care l-am găsit pentru mine „Prefer disciplină alimentară (deci nu restricţii), decât restricţii pe bune în relaţia cu copilul meu, căruia trebuie să îi spun mereu: nu pot să te iau în braţe, nu pot să mă aplec ca să te ajut să te încalţi, nu pot să alerg, am obosit, etc. Ca să nu mai zic de riscul de a-l chema la mine la spital pentru că am făcut nu ştiu ce boală.”

Staţi pe aproape, pentru că o să vă mai spun ce se întâmplă. Iar pozele vi le arăt la final.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.