Timp de citire: 3 minute

christmas-1923972__340Citesc despre tot felul de istorioare, păreri și obiceiuri legate de cadourile oferite copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, și nu pot să accept nicicum să mă situez de vreo parte a baricadei.

Unii le spun copiilor că Moș Crăciun și Moș Nicolae sunt de fapt părinţii, ca să nu fie copilul dezamăgit când va afla. Alții nu le dau decât un singur cadou ca să nu se învețe cu prea mult. Alții, din contră, le încurajează competitivitatea cu ceilalți copii și le cumpără cadouri multe şi foarte scumpe ca să nu fie mai prejos. Unii nu fac brad, nici natural nici artificial, pentru că în ambele cazuri ar afecta mediul. Alții nu îi arată deloc conotația religioasă a momentului ca să nu aibă parte copilul de prea mult misticism. Alții, din contră, își învață copilul că doar în biserică vor simți spiritul sărbătorii.

Nu sunt în măsură să judec pe nimeni. Dar pentru mine este corect să îi prezint copilului toate fațetele sărbătorilor de iarnă. Iar în contextul actual al globalizării, mi se pare chiar sănătos să cunoască şi alte obiceiuri decât cele autohtone. Eu vreau să simtă bucuria surprizei și dulceața finalului fericit după o perioadă de suspans. Vreau să o ajut să descopere plăcerea de a dărui, dar și să o învăț să se bucure când primește ceva. Și vreau să o învăț că bucuria poate veni din foarte multe lucruri, nu doar din cele materiale. Aș vrea să înțeleagă că avem nevoie de spiritualitate pentru a fi bine cu noi, dar fără să îi induc că este singurul aspect care contează. Dar, mai presus de toate, aș vrea să știe că va primi orice își dorește. Ei da, vreau să o învăț asta pentru că este adevărat: oricine poate primi orice își dorește, dacă își dorește cu adevărat.

Dacă ne-am luat după legile fizicii, bondarul nu ar trebui să zboare. Aerodinamica, greutatea corpului și forma aripilor, nu îi permit să zboare. Și totuși el o face. Pentru el nu contează că s-a demonstrat științific că este imposibil, el își desface aripile și zboară. Exact asta vreau să îmi învăț și eu copilul: că poate orice și că orice își dorește va primi. Poate că uneori va face eforturi, dar în final va primi ce își dorește. Cum aș putea eu să-l învăț asta pe un copil mic, dacă nu alimentandu-i stima de sine si insipirandu-i credința în magie. Îmi doresc să o cresc în ideea de abundență: materială, de generozitate, empatie, iubire și spirit. Nu vreau să o învăț austeritatea ci echilibrul, nu îmi doresc să caute cel mai scump cadou ci cel mai valoros, și nu neapărat mult dar mai ales adecvat.

Am citit despre copii care i-au scris Moșului că nu vor să primească nici un cadou, că este suficient să aibă familia aproape. Am citit și despre crize de nervi în supermarket din cauză că o fetiță nu va putea povesti la școală că a primit o păpușă cu o valoare nesemnificativă de doar 100 lei. Sunt două extreme foarte triste. Prima este despre un copil forțat să se maturizeze înainte de vreme (fie se confruntă cu lipsuri mari sau probleme de sănătate, fie are părinți care au vrut să îl învețe să nu aștepte prea mult). Al doilea caz e trist pentru că această fetiță nu poate să își dorească ceva care îi face plăcere, ci un lucru care o poate ridica în fața colegilor.

Nu, eu nu renunț la optimismul meu. Eu o să îl păstrez pe Moş Crăciun şi Moş Nicolae atât cât voi putea. Cu fiică-mea am spalat ghetele în seara de 5 decembrie şi ne-am bucurat împreună când le-am găsit dimineaţa pline. Am făcut brad natural (dar avem şi unul artificial pe care l-am făcut în alţi ani), i-am spus povestea naşterii pruncului Isus, povestea bradului de Crăciun, dar i-am spus şi că Moş Crăciun este un simbol al generozităţii şi al bucuriei de a dărui şi de a primi. Am pus cadourile sub brad după ce a adormit ea pentru a păstra misterul. Dar ea a primit şi daruri confecţionate de mine şi la care ea a fost martoră în procesul de fabricaţie. I-am spus că l-am ajutat şi eu pe Moşul şi de aceea are şi astfel de cadouri. Şi eu şi soţul ne facem cadouri pe care le punem sub brad tot ca o surpriză şi le desfacem în dimineaţa de Crăciun împreună cu ea. De fapt așteptarea şi surpriza sunt foarte importante pentru noi şi ne bucurăm cot la cot cu copilul.

Nu vreau să o mint cu nimic. Deocamdată nu pune întrebări, dar, atunci când va veni şi acel moment, nu o să o mint şi nici nu o să-i spulber credinţa în magie. O să îi răspund la întrebări cu alte întrebări şi, când va deveni foarte insistentă, o să îi subliniez simbolurile şi metaforele din toată această poveste.

Cred că un pic mai multă credinţă ne-ar prinde bine tuturor.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.