1Dragi actuali sau viitori părinţi, vă rog să vă documentaţi puţin despre modul sănătos în care se educă un copil şi haideți să lucrăm cu noi şi cu tiparele în care am fost noi obişnuiţi să acţionăm. Am simţit nevoia să scriu despre asta în urmă cu câteva luni, când am asistat în parc la nişte scene care mi-au răvăşit sufletul şi m-au umplut de frustrare şi neputinţă. Abia azi m-am hotărât să public povestea pe care o am scrisă încă de atunci, dar pe care mi-a fost greu şi să o recitesc, un timp.

Un tată a venit în parc cu cei doi fii ai săi: unul mic, până într-un an, iar celălalt, de 4-5 ani. Totul părea frumos, până ce băieţelul cel mare i-a pus o întrebare tatălui:

  • Ma doare rana din palmă. Când o să treacă?
  • Când nu o să mai ţii beţe in mână. Aruncă-le!

Băieţelul adunase 2-3 crenguţe din parc şi, pentru că acum ezita şi nu le arunca, așa cum sunase porunca, tatăl a venit şi i le-a smuls cu brutalitate din mână, lovindu-l la rana pe care o avea deja în palmă. Băiatul a avut o grimasă de durere, pe care şi-a reprimat-o imediat, dar a început să se tânguie:

  • De ce nu mi-ai luat bumerangul de acasă?
  • Pentru că nu mi-ai zis.
  • Vreau sa mă dau pe topogan. Hai cu mine!
  • Du-te singur.
  • Dar nu pot, că poate e un om rău in partea aceea de parc.
  • Nu e nimeni. Du-te singur.

Nu am mai fost atentă la discuţie. Mă gândeam că totuşi e cam răsfăţat băieţelul, iar tatăl nu mai face fată. Dar, la scurt timp a izbucnit o zarvă în zona unde se aflau cei trei. Băieţelul cel mare a izbucnit într-un plâns hohotit iar strigătele lui mă loveau direct in inimă:

  • Mereu mă baţi şi mă tragi de urechi! Vreau sa vină mama! Eşti cel mai rău tată din lume!

M-am uitat imediat cu atenţie să văd dacă observ o atitudine violentă la tată, dar barbatul stătea drept şi se uita în jos fără să spună nimic, privindu-şi rece fiul care plângea cu sughiţuri, în timp ce îl ţinea în braţe pe bebeluşul care gângurea fericit.

O doamnă, lângă mine, a simţit nevoia să comenteze:

  • Ce copil răsfăţat!
  • Mie mi se pare că este frustrat, i-am răspuns.
  • Da, aşa e! E foarte mic frăţiorul lui şi el se simte neglijat. Off! Trebuie să fii şi psiholog atunci când ai copii.

Am aprobat dând din cap. Nu voiam să comentez mai mult, pentru că plânsul copilului răsuna încă sfâşietor. Si eu îl judecasem mai devreme că e alintat, dar deja situaţia devenea ciudată. Nu m-am putut abţine, aşa că mi-am luat fetiţa şi m-am dus să o dau în leagăn în apropiere de locul unde era bărbatul cu cei doi fii. Între timp işi pusese şi el bebelusul în leagănul alăturat, iar băiatul cel mare stătea lângă noi şi suspina:

  • Mereu mă baţi!

De data asta tatăl a simţit nevoia să răspundă, probabil ca să înţeleg eu că el nu are nici o vină:

  • O palmă la fund nu înseamnă bătaie. Dacă vrei să ştii ce-i bătaia adevărată, o să iţi arăt.

Lacrimile copilului au ţâşnit din nou, sfâşietor:

  • Dar pe mine mă doare! Mă doare şi când mă tragi de urechi! Mă doare şi când îmi dai cu băţul peste mână!

Am înlemnit! Durerea şi frustrarea copilului am simţit-o eu aproape fizic. Deci se pare că totuşi tatăl işi loveşte copilul, iar toate ieşirile copilului sunt, de fapt frustrări, nicidecum semne de răsfăţ.

La un moment dat băieţelul a vrut să plece de lângă tată prin faţa leagănului, iar reacţia bărbatului a apărut prompt:

  • Stai acolo! Nu te mişti de acolo!
  • De ce?
  • Pentru că aşa spun eu! Hai să te şterg la nas.
  • Dă-mi mie şerveţelul.
  • Nu! Te şterg eu.

Copilul a izbucnit din nou in plâns:

  • M-ai înnebunit cu toate lucrurile pe care le stabileşti doar cum vrei tu!
  • Asta e! Aşa trebuie să facă părinţii: să stabilească ce trebuie să facă copiii.

Copilul a continuat sa lăcrimeze în tăcere, privind către fratele lui şi, din când în când către fetiţa mea.

Mă frământam în sinea mea. Aş fi vrut să-i spun ceva tatălui, dar ştiam că ar fi fost inutil. Ar fi venit un răspuns tăios probabil, iar situaţia nu s-ar fi schimbat. În acelaşi timp, mă uitam la el şi nu părea un om rău. De fapt atitudinea lui nu era necontrolată sau violentă, era doar rece. Sigur era foarte bine intenţionat. Probabil că el insuşi crescuse cu pedepse corporale şi avea convingerea că este o modalitate potrivită pentru a educa un băieţel să devină bărbat. Cu toate astea, părea un om care face lucrurile cu ochii închişi. Nici măcar nu observa frustrarea şi strigătele de ajutor din spatele lacrimilor şi furiei primului lui născut. Nu observa strigătul mut al copilului, care spunea: vreau să stiu că mă iubeşti, aşa cum văd că îl iubeşti pe frăţiorul meu.

M-am gândit un moment să îi spun băieţelului să sune la 112 şi să cheme protecţia copilului, dar nu eram sigură că asta i-ar aduce mai multă linişte sufletească. Am apelat la singurul lucru care mi-a venit în minte: i-am oferit mingea fetiţei mele, pentru a se juca. M-a refuzat politicos, dar am observant că asta l-a oprit din suspin. Așa că am continuat să mă străduiesc să îi distrag atenţia de la situaţia încordată. Am început să mă strâmb şi să mă joc cu fetiţa mea, care a început să râdă în hotote şi să se agite în leagăn. Atunci băieţelul, urmărindu-ne jocul, s-a înseninat şi a început şi el să zâmbească. Însă după câteva minute, dând din nou cu ochii de tatăl lui, a reizbucnit în lacrimi:

  • Pe el nu l-ai bătut niciodată, iar pe mine mă baţi mereu! Unde este mama?

Tatăl nu i-a răspuns, dar l-a luat în braţe pe cel mic şi au plecat din parc.

Am rămas năucă de frustrare şi neputintă, dar şi de remuşcare că aş fi putut face ceva şi nu am ştiut ce anume. Imediat a venit în leagănul alăturat o fetiţă insotită de tatăl ei. Râdeau împreună şi se distrau de minune. I-am urmărit, dornică să îmi şterg de pe suflet întâmplarea anterioară, dar cred că astfel de întâmplări nu se uită. Dacă eu nu pot face asta, vă imaginaţi ce se va întâmpla cu băiețelul în cauză?

Așa că vă rog, vă rog din suflet, dragi actuali sau viitori părinti, documentaţi-vă puţin despre cum se creşte un copil şi antrenaţi-vă pentru a fi părinţi empatici şi cu respect pentru fiinţa căreia i-aţi dat viaţă, pentru a nu mai mutila şi alte suflete nevinovate doar pentru că noi am fost crescuţi în nişte tipare greşite.

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.