Vă împărtășisem aici câteva idei despre importanţa educației financiare în viața fiecăruia dintre noi. Având în vedere că eu am avut mult de lucru la acest capitol și încă mai am, m-am gândit că fiică-mea trebuie să înceapă de mică să învețe cum să respecte banii pe care îi primește pentru ca aceștia să nu fugă de ea. Ei da, eu cred că banii trebuie respectați pentru ca ei să vină la tine și să nu ți se scurgă printre degete când nici nu gândești. Și nu vorbesc despre vreun misticism primitiv. Gândeşte-te: dacă în vocabularul tău ai mereu expresii de genul „nu mă interesează banii „, „dă-i încolo de bani, că eu îi fac pe ei și nu ei pe mine „, comportamentul tău va fi în acord cu aceste vorbe. Fie nu vei cere cât valorezi (pentru că banii nu contează, nu-i așa?), fie îi vei risipi fără sens (pentru că îi dai încolo mereu). Şi eu nu sunt de părere că banii sunt pe primul loc. De fapt, cred cu tărie în zicala: „Iubeşte oamenii şi foloseşte-te de bani.”

Așadar, am început educația financiară cu fiică-mea. În primul rând i-am făcut un plic în care îi pun 10% din orice sumă de bani primește. Sigur că ea nu înțelege toate conceptele. Dar este foarte încântată să își verifice periodic bancnotele din plicul ei. Norocul meu este că avem bani din plastic pentru că, în nebunia mea îi spăl cu săpun și îi dezinfectez cu spirt. După ce am văzut cu ochii mei o femeie de etnie rromă cum își scotea banii de sub fusta largă direct din lenjeria intimă, nu aș mai avea curajul să îmi las copilul să manevreze niște bancnote, după care, eventual să bage mâna în gură. Mda! Deci se poate spune că îi „spăl banii” fie-mii. ?

Revenind, o altă metodă pe care o aplic cu ea este jocul de rol. Deja îmi propune mereu cu entuziasm: „Ne jucăm cu magazinul?”

Așezăm pe măsuța din sufragerie toate figurinele din desenul animat „Mașa și ursul”, își ia portofelul cu bani (niște bănuți mici de jucărie) și începem joaca. Eu sunt vânzătoarea și ea este cumpărătorul:

„Eu: Bună ziua! Bine ați venit!

Ea: Bună ziua! Cât costă Mașa?

Eu: 2 lei”

Și începe să scoată bănuți și să cumpere figurine. Când văd că mai are doar 1-2 bănuți o opresc. O învăț să mai păstreze. Și, dacă vrea să mai cumpere, îi spun că trebuie să câștige și ea niște bani. Așa că mai aducem o măsuță pentru ea unde își face propriul magazin. De acolo mă duc eu să cumpăr animale pentru fermă, mingii sau lego. Astfel încât se umple iar portofelul cu bănuți și poate veni să cumpere noi figurine din „Mașa și ursul”.

Bineînțeles că jocul este relaxat, iar dacă nu acceptă vreuna din propunerile mele, nu o oblig la nimic. Eu vreau doar să îi transmit două idei:

– să nu cheltuie niciodată toți banii pe care îi are. Nu știu ce spun specialiștii despre asta, dar eu am procedat așa de foarte multe ori și am fost pusă în situații neplăcute, având nevoie de bani pentru ceva important și neavând de unde să îi iau, pentru că îi cheltuisem pe prostii.

– dacă are nevoie de bani, trebuie să îi câștige, nu să îi primească sau să îi împrumute.

Poate vi se pare prea mult pentru un copil de nici 3 ani. Eu nu cred asta. Noi facem totul distractiv și relaxat. Și, chiar dacă Larisia nu înțelege mare lucru acum, știu că aceste lucruri îi vor rămâne în minte, poate nu ca informație, dar măcar ca mod de acțiune.

Până una-alta, fiică-mea tocmai a așezat măsuța pentru „Magazinul de Mașe”. Mă întorc la educația ei financiară. Se pare că este jocul preferat al momentului ?.

Sursa foto: http://www.freeimages.com/