Soarele este sus de ceva vreme.

Probabil că bate în fereastra camerei de destul de mult timp, pentru că deja aerul a devenit cald și umed. Geo simte cum o picătură de transpirație îi alunecă de pe ceafă pe gât și virează, pe lângă umăr, peste clavicula. Un ceas de perete face un zgomot infernal cu al său secundar ce ticăie ritmic.

Cum de poate să facă atâta zgomot doar un biet secundar?! Deschide încet ochii și îi închide repede la loc, pentru că draperiile și perdeaua sunt date într-o parte, iar razele soarelui intră nestingherite și strălucitoare, și se opresc fix pe fața lui. Lumina îi declanșează o durere surdă de cap, ce pornește nemilos din fundul orbitelor și se oprește undeva spre creștet. Sau poate ceasul cu secundarul lui enervant îi provocase durerea?

Rămâne întins pe burtă dar își deschide din nou ochii cu grijă și cercetează locul în care se află. Camera este spațioasă și pare o cameră de hotel. Așternuturile albe au mirosul specific.  Ia stai! Hotel!! Sunt la hotel? Se ridică brusc de pe pernă și durerea îi explodează în cap.

Este dublată imediat de uimire: în patul larg, matrimonial nu este singur.

Lângă el doarme îngerește Ilona, colega lui de la departamentul de Training și Dezvoltare. Ea lucreza la filiala din Cluj, dar vine lunar la București pentru diverse programe de pregătire. Părul ei drept și roșcat stă cuminte pe pernă, încadrându-i chipul simetric, cu pielea albă. Pare că doarme profund, iar chipul ei relaxat și fără machiajul obișnuit pare, acum, al unei adolescente. Câteva picături de sudoare îi umezesc părul de la tâmple. Cearceaful o acoperă în întregime și nu își dă seama dacă este dezbrăcată sau nu. Of! Și durerea asta crâncenă de cap nu îl lasă să își amintească ce s-a întâmplat.

La naiba! – își spuse el. O admir în secret de atâta timp și acum, când am petrecut noaptea cu ea, nu îmi pot aminti nimic.

  • Te-ai trezit la timp! Tocmai îmi imaginam diverse metode prin care să te ucid.

La auzul acestei șoapte sare din pat speriat.

Abia atunci vede că pe fotoliul din cameră stă Vali, prietenul lui, coleg de suferințe și petreceri la departamentul de vânzări. Este îmbracat în blugi și are o cămașă roșie cam boțită. Începe să își amintească că este îmbracat exact ca la petrecerea de aseară

  • Vali, ești nebun? Ce cauți aici? îi raspunde el tot în șoaptă.
  • Eu sunt nebun? Tu ești cel mai îngrozitor trădător, sosește replica pe același ton încet dar apăsat
  • Cum așa? Zice Geo ținându-și capul cu mâinile. Durerea din fundul orbitelor i se mutase în tâmple.
  • Păi știi bine cât de mult o plac pe Ilona și acum te găsesc cu ea în pat?
  • Frate crede-mă că nu am idee ce s-a întâmplat.

Geo observă atunci că și el însuși poartă aceleași haine din seara anterioară.

  • Cum ai intrat aici? îl întreabă pe Vali.
  • Eu nu am intrat. Eram aici. Dumnezeu știe cum am ajuns în această cameră. Dar se pare că am dormit ca prostul pe fotoliul ăsta ca să te las pe tine, prieten neserios, să te lăfăi liniștit în pat cu fata pe care o plac.

Geo simte că îi bubuie capul.

Se repede la baie pentru că simte cum stomacul se revoltă violent. Voma lui are un puternic iz de whiskey. Își amintește doar că a exagerat cu berea la petrecerea de aseară. Probabil așa miroase berea fermentată.

Își spală fața cu apă rece și imaginile din memorie încep să i se limpezească. Directorul general a adus pizza și bere ca să sărbătorească fuziunea cu cea mai mare firmă de marketing online din România. Ceea ce se dorea a fi doar o tratație din partea conducerii s-a transformat treptat într-o beție pe cinste. Își amintește cum Ionuț, colegul lor care face pe dj-ul în timpul liber, și-a adus mixerul și i-a invitat la un mic concert. Berea a curs, ei au dansat. Apoi a sosit si mai multa bere si ei au organizat un karaoke ad-hoc. S-au simțit din ce în ce mai bine și apoi s-au mutat în sala de relaxare.

Cineva a deschis o sticlă de whiski.

Ah! Da! Acum își amintește că nu s-a putut opune insistențelor colegilor. A băut si el whiskey. Apoi au dansat pe masă. Ilona era în centrul atenției. De fapt ea a inițiat acel dans nebun, fiind urmata imediat de Vali și alt coleg de-al lor. Geo, urcase și el, îmboldit de admirația secretă pentru Ilona, și dezinhibat de combinația de bere artizanală și Jack Daniel’s.

Se întoarse în cameră, unde Vali nu se dezlipise de fotoliu.

  • Frate, pe cuvânt că nu îmi amintesc cum am ajuns aici. Știu că am dansat si eu pe masa alături de voi și de Ilona. Dar era doar bautura de vina. Stii ca eu beau rar. Acum amestecul de bauturi mi-a pus capac.
  • Eu nu mai stiu nimic dupa consursul de shoturi. Zici că am dansat pe masa cu Ilona? rânji Vali
  • Oho! Cu toții am dansat, zâmbi Geo. Dar schimbă imediat tonul, văzând cum figura lui Vali se innegurează a furie. Dar pe cuvânt că nu știu cum am ajuns în camera asta de hotel, și mai ales cu Ilona în pat.
  • Nu cred o iotă din ce spui. Poate că băutura te-a amneziat. Dar e clar că îți ard călcâiele după ea. Asta mă enervează cel mai rău: știai că eu încerc o combinație. Și totuși tu încerci să mă faci pe la spate.
  • Hai, acum pe bune! Cine nu o place pe Ilona? Dar de aici până la a spune că joc murdar e cale lungă.
  • Atunci de ce ai dormit tu alături de ea și eu pe canapea?

Geo deja se enervase, iar durerea de cap îi slăbise rezistența la stres:

  • Poate că ea m-a invitat în pat, te-ai gândit?

Ochii lui Vali aruncau flăcări, iar degetele strânse in pumnul nervos nu prevesteau nimic bun.

  • Și acum ce vrei? Să ne batem? plusă Geo, rănit în orgoliu. Până la urmă și lui îi plăcuse Ilona dar nu spusese nimic, pentru că Vali fusese mai rapid și mai dezinvolt. Iar acum îl acuza tot pe el.
  • Oh, nu, asa-zis-ul meu prieten! Nu o să fac asta, deși ai merita, spuse Vali ridicându-se în picioare.
  • Ușurel băieți, se auzi vocea somnoroasă a Ilonei.

Privirile celor doi se întoarseră brusc către pat. Furați de agitație, uitaseră să păstreze tonul jos. Iar acum o treziseră.

Ilona, cu fața îmbujorată de căldura din cameră, de somnul profund și de petrecerea din seara anterioară, îi privea stând într-un cot. Părul roșcat îi încadra fața delicată, iar ochii verzi parcă erau și mai atrăgători, acoperiți încă de ceața somnului.

Cei doi o priveau fără să scoată o vorbă.

Ilona se extrage de sub cearșafuri și se dezvăluie în fața lor doar într-o lenjerie intimă albă, de dantelă. Se duse la fereastră și o deschide.

  • E cald rău aici! În loc să vă certați ca doi adolescenți mai bine deschideați geamul.
  • Îți cer scuze Ilona, începu Geo un capăt de scuze. Se simțea suficient de jenat că a fost surprins într-o discuție despre ea. Iar faptul că nu își amintea noaptea petrecută împreună, îi sporea anxietatea.
  • E ok, băieți. Sunteți foarte drăguți amândoi. Intenția voastră a fost lăudabilă când v-ați oferit să mă conduceți la hotel la finalul petrecerii. Dar am sfârșit prin a vă fi eu un sprijin, pentru că se pare că voi nu țineți la băutură nici cât mine pe vremea liceului. Am intenționat să vă culc pe amândoi în pat, și să îmi iau eu o altă cameră în noaptea asta. Dar tu Vali ai cazut pe fotoliul acela când am ajuns aici, și nu te-am mai putut trezi. Și, pentru că Geo a reușit să ajungă la pat, și îmi lăsase loc suficient și mie, m-am gândit că pot să profit de patul confortabil fără să mai plătesc încă o cameră.

Cei doi o priveau perplecși. Ea se plimba prin cameră strângându-și cele câteva lucruri personale și punandu-le într-o valiză. Arăta superb, iar faptul că nu avea vreo inhibiție fâțâindu-se aproape goală prin fața lor, îi înnebunea și mai rău.

  • Dar acum este rândul meu să vă cer scuze, continuă ea îndreptându-se spre baie. Azi trebuie să plec înapoi la Cluj. Am avion după amiază și mai am câte ceva de făcut înainte de plecare.

Ajunsă în pragul ușii de la baie, se opri și se întoarse zâmbind, pe jumătate provocator, pe jumătate ghiduș:

  • Ah! Și apropo de invitația în pat… cum să vă spun? Sunt într-o fază de explorare. Deci mi-aș fi dorit, mai degrabă, să aud propunerea asta de la Alina de la contabilitate. Fără supărare!

 

Text scris de: Loredana Nan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.