Nu sunt expertă în ceea ce privește copiii, dar, din ce am observat eu în cei 2 ani de când merg în parc cu fetița mea, există 3 categorii de copii:

– unii foarte sociabili, care se împrietenesc repede atât cu copiii și cât și cu adulții (aceștia sunt cam 10 %);

– alții foarte retrași, care se joacă doar singuri și care se feresc de ceilalți copii și nu răspund la întrebările adulților. Sunt foarte singuratici (și ei sunt tot cam 10 %);

– și restul, care sunt undeva la mijloc, nu foarte sociabili, unii chiar puțin reticenți la început, dar care pot fi și volubili sau prietenoși după ce cunosc mai bine interlocutorii sau dacă au o dispoziție mai bună.

Fie-mea face parte din ultima categorie: interacționează bine cu copiii, interacționează și cu adulții dacă îi cunoaște sau dacă nu sunt foarte insistenți. Dacă este într-o pasă nu prea bună, probabil că nu o să-ți răspundă din primul moment, ție pe care nu te-a văzut niciodată, dar, chiar și atunci, dacă o abordezi cu tact și nu te bagi cu forța în sufletul ei, o să interacționeze bine.

Ei bine, există o categorie de oameni formată din doamne/domnișoare înnebunite după copii și din femei în vârstă și uneori chiar și bărbați în vârstă, care, cred eu, își fac un titlu de glorie dacă abordează copii pe stradă și reușesc să se împrietenească cu ei în primele 3 secunde. Dacă nu le iese asta, deja devine totul personal: Cum?!? Nu mi-a răspuns copilul? Înseamnă că este rușinos / sălbatic. Sau poate nu a înțeles ce i-am zis, așa că hai să mai insist că poate totuși ne împrietenim. Cum?!? Tot nu mi-a răspuns?!? Ia să îl sperii, sau să îl ciupesc, sau să îl ameninț că îi fur vreo jucărie…. Și tot așa. Nu știu de ce un adult simte o nevoie atât de acută să obțină atenția unui copil care abia descoperă lumea și care oricum are o mulțime de lucruri carora să le facă față, ca să îi mai ardă să satisfacă și vreo bătrânică fără ocupație sau vreo femeie frustrată.

Deja sunt sătulă de intervențiile neavenite de pe stradă asupra copilului meu, chiar dacă știu că am un copil prea drăgălaș pentru a trece neobservat (scuzați lipsa de modestie dar sunt cioara cu puiul cel mai alb) și chiar dacă știu că intențiile sunt bune. Iar despre fie-mea ce să mai vorbesc? Ea deja e aproape traumatizată.

Deunăzi eram prin fața blocului și fie-mea mergea țanțoșă cu păpușa ei preferată în brațe. Observ cu coada ochiului o bătrână care mergea în pas cu noi și apoi o văd pe fiică-mea că strânge mai bine păpușa în brațe și se apropie mai tare de mine. Atunci realizez că bătrâna cu pricina înțelegea să fie drăguță cu o fetiță de 2 ani, pe care o vedea pentru prima dată în viață, cerându-i insistent să îi dea ei păpușa. Nu e o glumă bună nici pentru un adult, cu atât mai puțin pentru un copil. După ce am intrat într-un magazin de cartier, constat că batranica avea și ea treabă tot acolo iar spiritul hărțuitor nu-i disparuse câtuși de puțin, ba chiar devenise mai puternic, pentru că, nu-i așa, deja eram cunoștințe și copilul nu îi raăspunsese după placul ei cu câteva minute înainte. Așa că vine pe lângă ea și îi șoptește că o să îi fure păpușa dacă nu i-o dă ei. M-am făcut că nu aud și am îndrumat-o pe fie-mea să ne schimbam traseul, în speranța că vom putea să ne vedem de cumpărături liniștite. Dar nu a fost să fie, pentru că bătrâna-terorist își joacă cartea cea mare și trece iar pe lângă noi și șoptește cu glas ce se pretindea a fi glumeț: o să te fur și pe tine de la mami. Deja nu mai rezistam și totuși nu știam cum să reacționez. I-am zis doar fie-mii: „Stai liniștita că nu te fură nimeni de lângă mami.”. Am plecat apoi din magazin gândindu-mă înciudată că, probabil ar fi trebuit să îmi apar mai bine copilul și să îi spun vreo două femeii ăleia.

Acum, serios! Dragă adult! Dacă ție ți s-ar întâmpla să te abordeze pe stradă o persoană necunoscută și ar pune mâna pe tine și ți-ar pune întrebări și, dacă ar vedea că nu răspunzi, ar începe să te certe și să te amenințe, tu ai gândi „Ah! Uite un adult drăguț! Hai să vorbesc cu el!” sau ai chema poliția pentru hărțuire? Știu că este varianta a doua. Atunci de ce ai pretenția ca un copil să reacționeze altfel? Doar pentru că este de o dimensiune mai mică, nu înseamnă că trebuie tratat fără respect.

Voi, dragi mămici, ați avut întâmplări de acest fel? Și cum ați reacționat?