10 motive pentru care mă bucur că m-am născut și am locuit în Ploiești:

1. Pentru că ploieștenii sunt oameni hotărâți, cu atitudine, cu inițiativă, și care știu să obțină lucrurile pe care le doresc. Dealtfel sunt singurii din țară care, atunci când nu le-a convenit ceva, și-au făcut propria republică.

2. Pentru că este cel mai apropiat oraș de București, a fost aproape ca și cum aș fi locuit în capitală: mergeam frecvent acolo pentru cumpărături, distracție sau relaxare.

3. Pentru că orice ploieștean nu o să fie deranjat niciodată de mirosul de benzină. Practic noi ne hrănim cu acest miros emanat de cele 5 rafinării din jurul orașului.

4. Pentru că e un oraș suficient de mare ca să ai destule oportunități și destul de mic ca să nu dureze foarte mult deplasarea dintr-un colț la altul al orașului.

5. Pentru că este aproape de Valea Prahovei și, încă din copilărie am putut face plimbări de week-end prin Bucegi.

6. Pentru că are o climă blândă, fiind ferit de crivățul din Bărăgan, de inundații sau de arșiță.

7. Pentru că mi-am putut petrece adolescența și prima tinerețe într-un parc foarte frumos din oraș: Sala Sporturilor.

8. Pentru că am avut ocazia să vizitez de mai multe ori un muzeu unic în România, pentru care alții parcurg distanțe lungi special pentru a-l vedea: Muzeul Ceasului.

9. Pentru că ai posibilitatea să lucrezi în București (având un venit ridicat specific) și să locuiești în Ploiești (având costuri mai mici, de asemenea specifice). Oricum naveta se face într-o perioadă de timp comparabilă.

10. În Ploiești și în apropiere ai tot ce îți trebuie (unele nu le găsești nici măcar în București): hipodrom, aerodrom, bazin olimpic de înot, viață culturală de top (teatru de revistă, filarmonică, teatru), baruri (Ploieștiul era recunoscut pentru numărul mare de carciumi încă de pe vremea lui Caragiale, iar în prezent este singurul oraș din țară care are un bar chiar și la subsolul unui muzeu).

Vedeți? Unele lucruri poate le considerați negative. Dar pentru că sunt născută aici, am putut să o-ntorc … ca la Ploiești ?. Vă salut!

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.