Magia recunoștinței – ziua 29
10 motive pentru care mă bucur cand Larisia face boacăne:
- Pentru că învaţă lucruri noi.
- Pentru că învaţă că din eșec se naşte succesul.
- Pentru că înseamnă că este un copil curajos şi încearcă chiar şi lucruri pe care nu ştie dacă le poate face.
- Pentru că înseamnă că este un copil creativ. Caută mereu metode de a face ce vrea, chiar dacă eu îi impun limite uneori.
- Pentru că învaţă să fie perseverentă.
- Pentru că învăţ şi eu să am răbdare, chiar şi atunci când sunt convinsă că nu mai am de unde să găsesc așa ceva.
- Pentru că învăţ să îmi depășesc limitele (răbdării 🙂 )
- Pentru că şi eu îmi retrăiesc copilăria şi descopăr frumuseţea de a trăi în permanenţă în prezent.
- Pentru că este fascinant să observi procesul descoperirii lumii înconjurătoare prin ochii unui copil.
- Pentru că este un exerciţiu de atitudine pozitivă şi pentru alte situaţii viitoare. Încearcă să îţi păstrezi atitudinea pozitivă şi să îţi iubeşti copilul necondiţionat atunci când găteşti ceva (deşi nu ai nici un chef), iar copilul e înfometat dar şi obosit după câteva ore de alergat prin parc şi ştii că trebuie să se culce cât mai repede, dar înainte trebuie să mănânce. Şi exact atunci nu îi place ce ai gătit, așa că îţi aruncă frustrat castronelul cu mâncare în cap şi linguriţa pe jos, după care se trânteşte pe spate lovindu-se cu capul de faianţă, cu urletele ridicându-se la cote nebănuite de decibeli. Dacă reuşeşti să rămâi calm în astfel de situaţii, nimic nu te mai poate tulbura în viitor.