1Din ce am observat prin parc, la cunoştinţe sau prieteni, părinţii de azi se împart in 2 categorii:

  • – cei care îi cresc în stilul clasic (cu ore fixe, disciplină, pedepse, uneori câte o palmă, recompense, încurajarea spiritului de competiţie, care folosesc motivarea prin comparaţia cu alţi copii, care îi condiționează la orice pas);
  • – cei care adoptă un stil modern (cu respect, fără pedepse, fără recompense pentru lucrurile normale, punând copilul în centrul universului lor, urmărindu-i interesele, respectându-i dorințele sau refuzurile ca pe niște lucruri normale, impunând doar limitele care îl feresc pe copil de a-şi face rău lui sau altora din jur, încurajându-l în orice întreprinde).

Sigur că nu este o împărţire exactă. Fiecare părinte dintr-o categorie face şi anumite acţiuni din cealaltă categorie. De exemplu eu mă străduiesc să mă încadrez în cea de a doua categorie, dar uneori, în momente de stres sau de criză, mă ia valul şi o mai condiţionez pe fiică-mea: „Dacă vrei să ne jucăm cu mingea trebuie să pui pantalonii pe tine”. Nu sunt deloc mândră pentru acest lucru şi nu am scuze, dar fac asta uneori când ajung la capătul răbdării. Alteori sunt mai răbdătoare şi îi spun simplu: „Ţi-am pus pantalonii aici. Când eşti tu gata, vino să te ajut să îi îmbraci.” Şi, de obicei vine după vreo 2 ore. De asemenea, fiecare părinte din cele două categorii îşi doreşte să își pregătească copilul cât mai bine pentru viaţă, după metodele pe care le consideră cele mai adecvate.

Eu consider că, dacă îl ajut pe copil să aibă stimă de sine ridicată şi să își dezvolte inteligenţa emoţională pe lângă celelalte lucruri care îl învăţ, se va descurca foarte bine în orice situaţie. Cum voi face asta? Îi ofer copilului meu dragoste necondiţionată şi îi spun asta des, îl las să facă lucruri singur, iar dacă greşeşte îl încurajez să nu renunţe, nu îl cert când face lucruri deranjante pentru mine (fie că le face din greşeală fie că le face intenţionat – pentru că ştiu că totul e nou pentru el şi totul este o experimentare în vederea cunoaşterii vieţii), îl respect exact cum respect un adult pe care nu îl iau pe sus dacă vrea să stea azi în casă pentru că nu are chef să iasă la plimbare, îi validez sentimentele fără să îi spun chestii de genul: „Nu mai plânge că eşti urât” „Te superi doar din atâta lucru?” „Nu trebuie să te sperii de zgomote” „Ce sari așa în sus (de bucurie) de parcă ţi s-a întâmplat cine ştie ce mare lucru?”. Din contră, îi sunt alături şi îl ajut să își înțeleagă emoțiile pe care le simte, îl învăţ că este perfect normal să fii trist şi să îţi vină să plângi, chiar dacă mie mi se pare un motiv nesemnificativ (cu siguranţă pentru el e ceva important, din moment ce i-a declanşat o astfel de trăire), îl las să își savureze bucuriile fără să fac prea mare caz despre asta, îl ajut să aibă răbdare într-o situaţie care îl supără şi îi arăt că este normal să îl deranjeze unele lucruri, sau că este perfect normal să îl sperie anumite lucruri, dar îi dau şi diverse explicaţii, ca să înteleagă sursa acelei temeri şi să o poată înfrunta. În acest fel el va învăţa să își identifice emoțiile, fie ele pozitive sau negative, să nu le considere ceva greşit şi să le gestioneze.

Pe de altă parte, eu consider că mediul în care trăieşte copilul şi anturajul lui îl influențează foarte mult în viaţă. Așa că voi face tot ce ţine de mine ca să o expun la un mediu şi un anturaj cât mai pozitive şi cu un nivel de dezvoltare cât mai ridicat. Nu fac asta din snobism. Dar, toate studiile sociologilor arată că nivelul tău de dezvoltare reprezintă o medie între nivelul de dezvoltare a celor mai apropiate 5 persoane din jurul tău. Ce înseamnă asta? Că dacă eşti un pesimist dar te înconjori de oameni optimişti, vei deveni şi tu mult mai optimist decât eşti acum. Dacă ai venituri foarte mici, dar te înconjori de oameni cu venituri mari, în scurt timp vei ajunge şi tu să te încadrezi în media lor de venituri. Am dat două exemple la întâmplare. Dar se poate aplica în orice domeniu. Nu este subiectul acestui articol să explic de ce se întâmplă acest lucru, dar este cert că dacă vrei o viaţă mai bună, din orice punct de vedere, înconjoară-te de oameni cu o viaţă mai bună. Acesta este şi motivul pentru care eu vreau să îmi duc copilul într-un mediu mai bun, deocamdată în parc, iar mai târziu la o grădiniţă anume şi la o şcoală anume.

Îmi spunea o prietenă că, dacă fac asta, o să o ţin într-un glob de sticlă şi nu va învăţa să se descurce în lumea reală. Dar eu nu sunt de acord. În primul rând nu o ţin într-un glob de sticlă. Locuim într-un cartier normal, nici în centru dar nici în vreun ghetou la periferie. Mergem şi cu maşina noastră, dar mergem destul des cu autobuzul sau metroul, pentru că eu nu conduc. Pentru ieșirile în parc alternez vreo 3 opţiuni: ori o duc la un parc mai departe de noi, pentru a descoperi mai bine natura, copacii, iarba, lacul cu rate şi gâşte pe care le hrănim, ori o duc într-un părculeţ cu foarte multe tipuri de leagăne şi tobogane pentru a-şi dezvolta abilităţile motrice şi a-şi consuma energia, ori o duc în părculețul din spatele blocului, unde este o gaşcă de vreo 10 copii de vârsta ei şi unde poate exersa socializarea. Ei, între aceşti 10 copii sunt şi vreo doi cu mame din acelea care vin cu ţigara în mână, care ţipă la copii, îi plesnesc peste mânuţe dacă fac ceva în neregulă, şi care se adună apoi în cerc şi bârfesc. Sigur că ea e la vârsta la care nu e extrem de interesată de socializare, dar este totuși dornică de copii în anumite momente. Așa că în acest părculeţ are posibilitatea să experimenteze interacțiunea cu diverse tipuri de oameni. O să audă şi un ţipăt, o înjurătură uneori, dar vede şi exemple pozitive cu preponderenţă. În acest fel nu o să fie luată pe nepregătite niciodată, dar nici nu își va forma personalitatea într-un mediu total negativ. O voi duce la o grădiniţă şi o şcoală unde se acordă atenţie personalităţii şi înclinaţiilor ei, şi unde se apreciază partea frumoasă a vieţii. Va continua acolo mediul pozitiv care i se asigură acasă, fără pedepse, fără dominaţie, fără turtirea personalităţii, astfel că va deveni un adult puternic şi optimist, dar şi ancorat în realitate deopotrivă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.