Două povești și o concluzie

Nu am făcut bilanț la final de an, nu am stabilit liste de dorințe sau planuri rigide. În schimb, am hibernat. Mi-am făcut analize și introspeții, am dăruit celor din jur tot ce am avut mai bun și mi-am reîncărcat bateriile. Sau cel puțin așa sper!

Prima poveste

Pentru mine, după nașterea fiicei mele, sfârșitul de februarie și începutul de martie — cu sărbătorile lui pline de culoare — a devenit perioada în care revin, efectiv, la viață.

După ce o sărbătorim pe ea și casa se umple de flori, familie și veselie, simt că pot în sfârșit să arunc haina greoaie a iernii pentru a-mi pune pelerina verde a primăverii. Mă simt mai ușoară și mai plină de energie. Ca toată lumea, probabil.

A doua poveste

Aveam la un moment dat o colegă care, după ce primea zambile în ghiveci de 1 și 8 martie, le replanta în pământul din fața ferestrei biroului nostru imediat ce se ofileau. An de an, le priveam cum înfloreau din nou. Primăverile aduceau mereu o zambilă în plus, o culoare nouă sau o formă diferită.

Pentru mine, acesta a fost exemplul perfect de continuitate și grijă pentru ceea ce lași în urmă. Înflorirea lor era o bornă, un semn al trecerii timpului, dar și al contribuției noastre discrete prin viață.

Acea zambilă delicată nu era o simplă floare, iar colega mea nu contribuia doar cu un bulb. Contribuția ei era zilnică — prin zâmbet, înțelegere și meticulozitate. Floarea era doar simbolul exterior al frumosului pe care îl cultiva în jur.

Concluzie

Azi am observat că cele două zambile primite de mine și de fiica mea s-au ofilit. Am luat grebla și lopățica ei de când era mică, am ieșit în curticica de lângă bloc și le-am plantat în pământ. Abia aștept să le văd primăvara viitoare.

Și uite așa, încep să construiesc și eu acest simbol al contribuției mele. Un gest mic, dar care prinde rădăcini.

Text scris de: Loredana Nan