Salutare! Ce mai faceți? Mă bucur să revin și să vă regăsesc!

Acum ceva timp (să tot fie mai bine de 9 ani) mi-am amenajat aici un loc de joacă pentru fanteziile mele scriitoricești.

Era o cameră, într-un pod, de care nu avea nimeni nevoie. Dar îmi dădea libertatea să creez texte așa cum îmi vin. Articole, împărtășiri personale și chiar short stories … (scurte povestiri cum s-ar zice).

Și iată că am revenit, azi, în camera mea din pod și m-am plimbat prin paginile acestui blog cu nostalgie și dor.
Pe ferestruicile mici, cu sticla murdară de stropi de ploaie amestecați cu praf și uscați de timp, intrau raze de soare care făceau praful din aer să joace leneș.

Este o cameră pustie acum.

Mobila a fost scoasă, covoarele duse undeva, cine știe unde. Articolele mele vechi zac pe podea, împrăștiate, și înfășurate în pânze de păianjen.

Mă învârt puțin prin cameră. Podeaua însăși este plină de un praf fin, care se ridică și plutește în jurul picioarelor mele când pășesc.

Îmi pare rău că am lipsit atât de mult de aici!

Mi-am amenajat camere noi, luminoase, în alte case. Am scris aici în perioada în care mă pregăteam să mă apuc de proiectul nou cu poveștile.

Dar aici este locul în care scrisul meu a crescut. Sau măcar a încercat să o facă.

Dacă vreau să revin trebuie să fac ordine.

Și curat. Pânzele acelea de păianjen îmi dau anxietate. Este cald. Așa că deschid unul dintre geamuri. Va trebui să îl spăl dacă revin aici.

Scaunul meu vechi și destul de incomod este încă aici. Trebuie doar curățat și apoi adus un birou. Mai am nevoie și de un raft încăpător, în care să îmi pun înapoi articolele vechi, dar cu spațiu suficient și pentru cele noi.

Oare cum ar trebui să arate noile articole?

Preocupările mele nu mai sunt doar de mamă, deși a rămas meseria mea de bază. Lupta mea mult mai mare este acum să răzbesc în lumea poveștilor, a creației, a imaginației.

Da. Voi avea nevoie și de un fotoliu confortabil lângă fereastră. Și de multe rezerve în pixul Pilot. Sper. Sper să am nevoie de multe rezerve de pix. Adică sper să revin cu adevărat la scrisul meu introspectiv. M-a ajutat atât de mult în alte vremuri, dar l-am cam abandonat.

Voi ce ziceți?

Ați mai fi curioși să citiți ceva din ce scriu? Ați mai fi curioși să fiți martori la strădaniile unei persoane oarecare din valurile internetului? Ați mai avea răbdare să citiți texte mai mult de 10 minute în plin vuiet al filmulețelor și conținutului de câteva zeci de secunde?
Tare aș fi curioasă să îmi scrieți un mesaj sincer.

Între timp, eu mă duc totuși să caut o mătură. Pânzele acelea de păianjen îmi dau anxietate.

Text scris de: Loredana Nan