Am fost mică de înălţime şi slabă dintotdeauna. Bine, acum nu mai sunt atât de slabă (aş vrea eu!), dar în copilărie şi adolescenţă așa am fost. Am avut mereu probleme cu hainele pentru că nu găseam pe mărimea mea.

Am intrat în adolescenţă în vremurile în care românii păşeau încrezători în democraţie. A fost şi momentul în care buticurile au invadat oraşul meu natal şi, brusc, eram toţi îmbrăcaţi în haine de la turci, kitch-oase şi mai mult sau mai puţin ieftine.

Vă daţi seama prin câte trecea atunci o fată de 13-14 ani ca mine: debutul adolescenţei cu crizele şi complexele specifice vârstei, o conformaţie fizică ieşită din media mea de vârstă (o slăbănoagă fără forme), nevoia de a te încadra în grup şi de a avea haine multe şi potrivite. Adăugaţi la acest cocktail lipsa de informaţii şi o ofertă precară şi vă puteţi imagina tabloul.

Mi-au trebuit vreo câţiva ani şi ceva rafinare a pieţei româneşti ca să învăţ cât de cât şi să îmi formez un stil propriu.

 

Sursă foto: arhivă personală

 

Abia prin facultate mi-am construit o garderobă pentru care eram ades lăudată, deşi nu erau haine multe. Îmi amintesc că mi-am făcut la croitoreasă o fustă neagră şi o rochiţă înflorată. Mi-am cumpărat două tricouri, o pereche de sandale, un rucsac şic de piele, o pereche de blugi evazaţi şi o geacă de blugi. Mi-am tricotat două bluze şi eram de nerecunoscut. Din adolescenta timidă cu haine prea mari pentru a fi observată, deveneam uşor-uşor o tânără care se bucura când se uita în oglindă. Atunci am înţeles că numărul hainelor nu contează ci istețimea conceperii unei baze vestimentare.

Cam prin aceeaşi perioadă am învăţat cât de adevărată este expresia „Sunt prea sărac pentru a-mi permite lucruri ieftine”. Nu sunt genul care să nu poată merge pe stradă fără haine de firmă, dar sunt foarte încântată când găsesc locuri unde pot găsi haine de calitate de la mai multe branduri ca să îmi pot alege ceea ce mi se potriveşte. De aceea mi-au plăcut cei de la Answear. Îmi place ideea de a-mi alege piesele care mă atrag de pe site şi de a le proba liniştită acasă, păstrând doar ceea ce îmi place. În plus dacă intru în Clubul Answear am reduceri la fiecare comandă sau pot participa la VIP sales. Ei sunt un retailer lansat în Polonia, dar care s-a extins rapid în estul Europei. Din 2015 se află şi pe piaţa din România.

Mă încântă ideea de a alege din peste 300 de branduri de top, printre care Mango, Vero Moda, Adidas, Adidas Originals, Nike, New Balance, Levi’s, Lee Wrangler, Pepe Jeans, Marco O’Polo, Diesel, Lacoste, Tommy Hilfiger, DKNY.

Şi azi garderoba mea este formată din aproximativ aceleași categorii de piese vestimentare de bază. Poate cu un număr mai mare de bluze şi cu o rochiţă şi un pantalon în plus. Pentru că alegerea hainelor este pentru mine o chestiune de inspiraţie, de feeling, şi de energie pozitivă. Am avut haine pe care le-am uitat prin şifonier, deşi îmi plăcea cum arătau. Dar nu le simțeam potrivite când le îmbrăcam. Așa că acum îmi aleg haine cu grijă, fără să cumpăr doar ca să am cât mai multe sau mai de firmă. Contează să am acel sentiment: „A mea este!”

 

Sursă foto: https://answear.ro/

 

Dacă ar fi să intru pe site-ul answear şi să îmi recreez azi acea baza vestimentară concepută pe final de adolescenţă, probabil că ar arăta cam așa:

  • blugi
  • rochie elegantă
  • ghete / pantofi
  • bluză
  • tricou
  • fustă
  • pantalon elegant sau smart-casual
  • palton
  • rucsac
  • cardigan

Şi astfel, prin combinarea lor, pot obţine o mulţime de ţinute potrivite în diverse momente şi aş putea să mă simt în largul meu la cursuri (sau la birou), la discotecă (sau în club), în parc cu iubitul (sau în leagăn cu fiică-mea), la un examen (sau la o întâlnire cu un client important), pe vreme friguroasă sau călduroasă.

 

Sursă foto: https://answear.ro/

 

Vremurile se schimbă cu viteză, dar piesele vestimentare pentru ţinute inspirate rămân.

 

Text: Loredana Nan

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.