Scriu acest articol pentru că vreau să fiu încă o persoană care atrage atenţia asupra reacției arogante a medicului Iulian Mihăilă de la Spitalul Judeţean din Galaţi, pentru ca posibilii lui pacienţi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză dacă îşi vor dori să îl evite.

Zilele acestea internetul e plin de indignare după ce, scrisoarea deschisă a unei viitoare mămici adresată Spitalului Judeţean din Focşani a stârnit o reacţie deplasată a unui medic de la Spitalul Judeţean din Galaţi. Găsiţi aici un articol care cuprinde detaliat aceste reacţii.

Ca mamă ce a născut natural într-o maternitate de stat, am citit scrisoarea viitoarei mămici şi am fost de acord cu ea. Am citit și reacția medicului respectiv și am fost dezgustată, dar nu uimită. De ce? Pentru că este, din păcate, atitudinea multor medici din România, de obicei a acelora cu un nivel slab de profesionalism. Atitudinea aceasta de tipul: „eu știu cel mai bine pentru că sunt medic (a se citi „adjunctul lui Dumnezeu”) iar tu nu știi nimic (a se citi „ești o insectă insignifiantă care mă deranjezi cu bâzâielile tale”)” se întâlnește de obicei la cei care văd profesia de medic doar ca pe un job și nu este făcută din vocație. Nu doar că nu se perfecționează şi nu îşi lărgesc orizonturile, dar adoptă o atitudine arogant-frustrată la adresa oricui pune o întrebare care l-ar duce în afara limitelor lui de mediocritate profesională.

Dar vreau să ajung la partea pozitivă a acestui articol şi vreau să mă adresez direct Domnului Dr Iulian Mihăilă: Da, domnule doctor! Se poate să fie respectate toate cerinţele Doamnei Raluca Simion. Şi asta nu numai într-un spital privat sau într-unul din străinătate, ci chiar într-un spital de stat din oraşul dumneavoastră, și anume la Maternitatea Buna-Vestire. De unde ştiu? Pentru că eu am născut acolo acum 2 ani, şi vă pot împărtăşi experienţa mea.

Când eram însărcinată, lucram în Galaţi şi, prin natura activităţii mele, intram în contact cu mulţi oameni, din diverse medii sau profesii. Cum eu eram interesată direct să aflu unde este mai bine să îmi aduc minunea pe lume, am discutat cu mai multe persoane din domeniul medical. Decizia finală am luat-o în momentul în care, o asistentă medicală de la Spitalul Judeţean Galaţi, mi-a spus că, dacă ea ar trebui să nască, ar face-o oriunde, numai la acel spital nu. Şi asta, chiar dacă lucrează acolo şi este cunoscută de către personal. Nu intru în alte detalii, cert este că atunci am luat decizia de a naşte la Maternitatea din Galaţi şi, acum ştiu că am luat cea mai bună decizie. Este adevărat că la Maternitate nu sunt condiţii de lux. Dar profesionalismul personalului a fost fără cusur. Şi da, Domnule Doctor Iulian Mihăilă, acolo am putut să mă plimb în timpul travaliului şi să fac exact acele mişcări care am simţit eu că mă ajută (orice medic obstetrician ştie că mișcarea scurtează travaliul, iar durerile pot fi gestionate perfect dacă eşti bine consiliată de către cadrele medicale). Am fost asistată de moaşa de serviciu în permanenţă, atât eu cât şi celelalte femei din sală. Doctoriţa care mi-a urmărit sarcina mi-a spus de la început că nu vine de acasă la naştere, dar că va avea grijă să mă încredinţeze medicului de serviciu şi asta nu mă va afecta cu nimic. Iniţial am avut o reţinere în această privinţă, dar în timpul naşterii am observat că, de fapt nici nu contează cine te-a urmărit pe parcursul sarcinii, pentru că fiecare pacient este tratat cu grijă şi dăruire de către întreg personalul din tura respectivă, exact cum ţi-ai trata o rudă apropiată.

Am fost informată şi mi s-a cerut acordul asupra oricărei proceduri medicale mi-a fost aplicată, inclusiv în privinţa vaccinării copilului. Aceeaşi atenţie pentru nașterea naturală a fost acordată tuturor viitoarelor mămici din sala de travaliu. Nu mi-a fost pus copilul pe mine imediat după naştere şi nu am alăptat-o în prima oră de la naştere, dar, la momentul respectiv eu nu eram atât de informată și nu știam despre aceste posibilităţi. Dacă aş fi cerut asta, cred totuși că nu m-ar fi refuzat nimeni.

După naştere am stat cu copilul în cameră şi, deşi avea pătuţ separat, am fost lăsată să dorm cu ea în pat, ceea ce a contat enorm pentru declanșarea lactației şi pentru odihna mea. Şi nu m-am infectat nici eu, nici copilul. Nu am stat în rezervă pentru că nu am solicitat acest lucru. Dar, dacă voiam, aş fi avut această posibilitate. Eh! Asta sunt eu! Un pic mai ciudată. Eu m-a simţit perfect cu alte 4 mămici în salon, pentru că am avut foarte mult de învăţat de la ele despre alăptare, despre îngrijirea copilului şi despre importanţa atitudinii relaxate, mai ales că unele dintre ele erau la al doilea sau al treilea copil.

Ceea ce m-a uimit cel mai mult, a fost faptul că personalul medical sau auxiliar nu îşi modifica comportamentul în funcţie de plicul sau de bancnotele strecurate sau nu în buzunar. Erau mămici care au dat bani mai mulţi, mămici care au dat mai puţin, dar şi mămici care nu au plătit nimic. Nu am observat absolut nici o diferenţă în atitudinea lor faţă de nici una. Atenţia era maximă, profesionalismul impecabil, iar respectul la loc de cinste. Mi s-a arătat ce trebuie să fac cu rabdare şi înţelegere, mi s-a răspuns la întrebări şi m-am simţit valorizată ca om, indiferent cât de prosteşti sau ciudate au fost, poate, situațiile semnalate de o proaspătă mamă aflată la primul copil, cu hormonii agitaţi ce ar fi întunecat și cea mai lucidă judecata, așa cum eram eu atunci.

Eu cred că această maternitate poate fi considerată un exemplu pentru multe spitale din România, fie ele de stat sau private. Iar cererea viitoarei mămici Raluca Simion nu a fost ruptă de realitate. Aud frecvent despre prea multe cazuri în care nu s-a ţinut cont de aceste condiţii, cred eu, esenţiale în startul pozitiv al unei mămici în relaţia cu bebelușul ei. Atitudinea acestui medic se întâlneşte în prea multe spitale şi este şi mai periculoasă atunci când nu este expusă atât de făţiş, ci este ascunsă sub termeni de specialitate şi manipularea actelor medicale, astfel încât biata mămică este speriată și dusă cu vorba pentru confortul medicului, până când realizează că, de fapt, modul cum s-au desfășurat lucrurile este departe de ceea ce si-a dorit, deși situația medicala nu o cerea. Cred că încă sunt prea multe spitale în Romania, chiar şi particulare (sau mai ales particulare) în care se acordă mai multă atenţie actului medical în sine, decât situației speciale în care se află femeia în acel moment complex al naşterii şi apoi imediat în primele momente după naştere. Aceeaşi atenţie scăzută este oferită şi relației mamă-bebeluş, crucială dealtfel pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Dar deja asta este o discuţie mult prea profundă pentru sistemul nostru medical actual, care se apropie ca mentalitate, mai mult de evul mediu decât de actualitatea vremurilor noastre.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.