Astăzi voi mulțumi pentru unele dintre lecțiile pe care le-am primit din eșecuri:

1. Mulțumesc pentru că în clasa a VIII – a nu am luat examenul de admitere la Liceul Pedagogic, pentru că nu aș fi putut să fiu educatoare sau învăţătoare. Nu sunt făcută pentru asta.

2. În clasa a noua, în liceu, am avut o perioadă dificilă în care nu am reuşit să mă adaptez noului colectiv, noilor schimbări, așa că m-am izolat, mi-a scăzut stima de sine, nu mai comunicam cu cei din jur, rezultatele la şcoală scăzuseră foarte mult, mă simțeam într-o situaţie fără ieşire. Dar am reuşit să trec singură peste asta şi să renasc din propria-mi cenuşă, chiar într-o variantă înbunătăţită.

3. Mulțumesc pentru căsnicia ratată la 20 de ani, pentru că m-a învățat cum să fac alegeri bune în viață și m-a determinat să devin un om mai bun și mai înțelept în căsnicia de acum.

4. Mulțumesc pentru că nu am reușit să mă angajez imediat după ce am terminat facultatea, pentru că (în ciuda frustrării mele) am putut să-mi mai prelungesc puțin „copilăreala” și să apreciez căldura și unitatea familiei atunci când ceva nu îți merge bine.

5. Mulțumesc pentru toate refuzurile pe care le-am primit în activitatea mea din Herbalife, pentru că am învățat că un refuz nu înseamnă că e ceva în neregula cu mine, ci înseamnă că acea persoană nu are nevoie de ceea ce ofer eu. Am învățat să nu mai iau totul personal.

6. Mulțumesc pentru toate lucrurile care nu mi-au ieșit din prima încercare, pentru că m-au învățat să fiu perseverentă.

7. Mulțumesc pentru momentele de proaspătă mămică, în care oboseala, responsabilitatea, nevoile copilului (destul de greu de descifrat uneori), agonia, extazul, iubirea, bucuria, sau momentele de criză se succedau cu așa o neregularitate și intensitate încât aș fi crezut că nu pot face față. Dar am putut. Și am învățat cum să nu mă opresc atunci când am obosit ci atunci când am terminat sau am rezolvat o situație.

8. În viața mea de chiriaș am avut ocazia să locuiesc în diverse apartamente cu diverse dotări și mobilări, uneori îndoielnice. Acele experiențe m-au ajutat să apreciez și să onorez mai mult spațiul în care locuiesc.

9. Eu sunt genul de om care dăruieşte cu uşurinţă şi din suflet ajutorul, atunci când este nevoie. A fost un moment în viaţa mea când am avut niște dificultăţi financiare atât de mari încât aveam greutăţi chiar şi în asigurarea hranei zilnice. Atunci am cunoscut o persoană prin intermediul unor cunoştinţe, care a simţit cumva situaţia mea şi mi-a oferit ajutor, fără a cere nimic, doar pentru că şi ea fusese ajutată de altcineva într-o situaţie asemănătoare. Așa am învăţat valoarea şi frumusețea gestului de a primi cu inima deschisă.

10. Mulțumesc pentru toate eșecurile, mai mici sau mai mari, avute până acum, pentru că m-au învățat smerenia.

PS 1: Rememorând toate aceste momente am descoperit două lucruri foarte importante: în primul rând mi-a fost greu să găsesc 10 momente dificile din viaţa mea (deci, deşi omul are tendinţa de a se plânge, se pare că are şi capacitatea de a uita ce e rău) şi în al doilea rând, am constatat că toate aceste amintiri, chiar şi negative, îmi sunt foarte dragi, pentru că mi-au adus lecţii importante, şi chiar mă simt fericită acum că le-am trăit. Mulțumesc!

PS 2: Mâine voi scrie reușitele pentru care sunt recunoscătoare 🙂

  1. 1. Multumesc pentru colegii pe care ii am!
    2. Multumesc pentru clientii pe care ii am!
    3. Multumesc pentru cariera pe care o am si perspectivele sale!
    4. Multumesc pentru cartile pe care le am si le citesc!
    5. Multumesc pentru cadourile primite de-a lungul vietii!
    6. Multumesc pentru calitatile cu care am fost inzestrata!
    7. Multumesc pentru vremea frumoasa de azi!
    8. Multumesc pentru toate calatoriile in care am mers de-a lungul vietii!
    9. Multumesc pentru oamenii de calitate pe care-i cunosc si de la care invat!
    10. Multumesc pentru inspiratia pe care o primesc atunci cand am nevoie!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.