Sursa: https://www.dreamstime.com/

Este 1 septembrie! Este prima zi din restul vieţii noastre – cum spune poetul. Gata cu vara. Gata cu huzureala. Gata cu haosul din program. Tocmai am încheiat o etapă a vieţii mele şi sunt nerăbdătoare să o încep pe următoarea.

Întotdeauna am fost foarte încântată la începutul lunii septembrie. Îmi plăcea momentul în care mergeam la librărie cu mama şi cumpăram caiete de toate felurile, nou-nouţe, creioane, cerneală, acuarele, penar şi ghiozdan. Apoi mergeam şi cumpăram uniformă, trening şi pantofi. Ce dacă aveam un singur magazin de haine pentru copii, din care făcea cumpărături tot oraşul. Ne trezeam la ora de sport că aveam cu toţii acelaşi model de trening, cu uşoare diferenţe de nuanţe coloristice. Ce dacă mergeam în unicul magazin de pantofi şi găseam un singur model – pantofi negri, de lac, cu baretă. La raionul de copii vedeai negru în faţa ochilor, pe mai multe mărimi. Dar eu eram încântată să am lucruri noi. De abia aşteptam să scriu pe filele curate ale caietelor. Răsfoiam manualele proaspăt cumpărate şi visam la momentele când voi învăţa despre Ştefan cel Mare la istorie, sau că voi citi nu ştiu ce fragment dintr-o carte la Limba Română.

Tot acest aer de noutate mă cuprindea în luna septembrie. Chiar dacă simțeam şi o undă de regret după libertatea vacanţei de vară, se topea repede în nerăbdarea şi emoţia noilor aventuri ce mă aşteptau.

Cam așa mă simt şi acum. Fiica mea mai are doar o săptămână de petrecut doar cu noi şi apoi va merge la grădiniţă. Simt o undă de nostalgie după momentele ei de bebeluşie, când era toată numai a mea (mă rog, a noastră). Acum va începe desprinderea. Va merge în lume. Va avea experienţe. Va primi influenţe străine. Caracterul i se va modela şi i se va fortifica, va înflori şi … va zbura. Ne pleacă copilul de acasă!

Sursa: https://www.dreamstime.com/

Culmea, nu îmi este teamă! Nu am îndoieli sau ezitări. De fapt, NU MAI AM. Am avut o tonă de temeri şi de îndoieli în aceşti 3 ani şi jumătate. Mi se părea că nu voi fi niciodată capabilă să mă desprind de copilul meu. Aş fi vrut uneori să o lipesc cu ceva de mine ca să nu ne desprindem niciodată. Mă apuca groaza când mă gândeam că nu voi avea de ales şi va trebui să devină independentă la un moment dat. Nu puteam să îmi imaginez cum va merge ea în lumea asta imperfectă, dură şi plină de pericole neaşteptate, care şi pe un adult îl pot doborî câteodată, darămite pe un copil de 3 ani.

Dar azi realizez că nu mai simt nimic din toate acele frici. Sunt doar nerăbdătoare să începem noua aventură. Oho! Şi ce mai aventură va urma! În aceşti ani am avut timp să îmi cunosc copilul şi să îmi construiesc încrederea în el. Ştiu că fiica mea va găsi căi de rezolvare pentru orice va întâmpina. Ştiu că este destul de puternică şi de isteaţă şi de creativă. Ştiu că, şi dacă nu va găsi singură rezolvare, are încredere să îmi ceară ajutorul. Acum ştiu şi că eu voi putea să o ajut. Şi unde nu voi putea nici eu să o ajut, vom găsi împreună ajutor în altă parte.

Am încredere în grădiniţa la care va merge (deşi ştiu că are şi multe minusuri). M-am frământat foarte mult în aceşti ani în privinţa mediului în care fiica mea va primi educaţie. M-am speriat, m-am revoltat, am citit, am căutat şi nu m-am resemnat. La un moment dat am reuşit să îmi reamintesc că nu trăim într-o lume perfectă şi că, oricât de mult mi-aş dori sau m-aş strădui, nu pot să îi asigur fiicei mele o bulă perfectă în care să trăiască. Ştiu că orice mamă visează la așa ceva. Până va reuşi vreo mamă genială să inventeze asta, eu îmi voi creşte fiica într-un mediu imperfect.

Dar am ales un loc în care imperfecțiunile să fie pe direcţii pe care eu nu le consider importante. Mi-am observat fiica şi am încercat să aleg ceva ce i se potriveşte. De aici încolo mă voi baza şi pe ce simte ea în urma experienţelor directe. Plec la drum cu gândul că „fac tot ce pot, cu ce am, acolo unde mă aflu”, vorba lui F.D. Roosevelt. Şi, în acelaşi timp, nu suntem copaci. Dacă nu ne convine ceva putem să schimbăm circumstanțele, mediul, modul de abordare.

Așadar, eu sunt entuziasmată şi nerăbdătoare. A venit toamna din nou. Îmi pleacă copilul de acasă, iar viaţa devine din ce în ce mai palpitantă!

Sursa: https://www.dreamstime.com/

Text de: Loredana Nan